Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Grigore Bocanci, a informat că la prima probă scrisă a Examenului Național de Bacalaureat din sesiunea august 2023 (Limba și literatura română) au fost prezenți 382 candidați, dintr-un total de 474 candidați înscriși pentru a susține proba.
92 candidați au fost absenți. Niciun candidat nu a fost eliminat.
Proba s-a desfășurat astăzi, 16 august, în 3 centre de examen (Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava).
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
- joi, 17 august – proba obligatorie a profilului;
- vineri, 18 august – proba la alegere a profilului și a specializării.
Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, a fost aprobată o solicitare de desfășurare a examenului în condiții speciale, după cum urmează:
- prelungirea timpului de lucru cu maximum 2 ore pentru 1 candidat.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 august, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 29 august. În conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR, afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Reamintim că, începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților. Pentru evaluarea digitalizată se folosesc scanere distribuite și instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați/profesorii asistenți. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alt județ decât județul din care provin candidații.