O istorioară cu detalii și o solicitare publică în consecință
Aurel BUZINCU, pensionat nepensionar
În ideea că există, poate, și oameni interesați de probe și de argumente și nu doar de afirmații în doi sau mai mulți peri și întrucât dl ex-ministru al culturii a lansat acuzații publice la adresa mea – acuzații pe care le-am calificat, tot public, drept denigratoare și calomnioase –, socot necesar să fiu lămuritor în legătură cu ceea ce am spus în replică: ”Afirm simplu și responsabil: la DJC Suceava nu s-au comis ilegalități …”
Așadar, în completarea celor spuse deja și pe care încerc să evit să le repet, dar la care sunt obligat să fac trimiteri, vin cu adăugirile care urmează.
În interviul de la News Bucovina, preluat în presă, dl Bogdan Gheorghiu s-a exprimat astfel: ”Nu v-ați întrebat niciodată de ce o clădire cum e cea a sindicatelor de peste drum de muzeu (Muzeul Național al Bucovinei – n. red.) e de patrimoniu și are termopane cu aviz de la Direcția de Cultură? Sau nu ați avut curiozitatea, plimbându-vă pe pietonalul din Fălticeni, să vă întrebați de ce toate clădirile acelea de patrimoniu au termopane puse cu aviz de la Direcția de Cultură Suceava”?
… iar în legătură cu Spitalul Vechi din Fălticeni întrebarea ar fi dacă avizul a fost dat de subsemnatul sau a trecut pe la comisia zonală solicitarea de aviz de demolare. Și oferă dl. ex-ministru și soluția corectă: acolo trebuia o clasare parțială, adică păstrată ca monument istoric o parte din clădire.
Într-o declarație anterioară, dl Bogdan Gheorghiu spusese și altceva:
”Din păcate, timp de 30 de ani nimeni nu a propus clasarea acelei clădiri, ăsta văd că este un defect la noi, la români, ne trezim că o clădire trebuie clasată numai când este buldozerul sub zid. Ce demersuri am făcut? Am solicitat Direcției să facă o clasare de urgență, am înțeles că au declanșat-o, dar a lipsit o constatare a comisiei, a fost nulă și până au reluat procedura (s.n. – Aurel Buzincu), cei de la Primărie s-au mișcat repede și au demolat imobilul în 24 de ore, mai ales că ei aveau deja un aviz emis pe 1 octombrie tot de Direcția de Cultură Suceava.”
Dar adăugase, croit în demersul dumnealui să mă acuze public: ”Avizul pentru demolare, Primăria spune că este perfect legal, dar există dubii asupra lui, de aceea Institutul Național al Patrimoniului a înaintat o plângere către Poliție în acest sens și așteptăm ca organele abilitate să facă lumină în acest caz,［să vedem] dacă s-au respectat procedurile când s-a dat acel aviz din data de 1 octombrie. Aștept ca organele de anchetă să facă lumină, fiindcă și mie mi se pare un pic ciudat, a mai spus Bogdan Gheorghiu. Acesta spune că doar Direcția de Cultură Suceava putea face clasarea, iar aici au fost mai multe probleme în ultima vreme”
Să le luăm pe rând.
Pentru profesioniști nu există ”de patrimoniu” ca pentru dl ex-ministru, întrucât ”de patrimoniu”, în înțeles cultural sau patrimonial pur și simplu, poate fi orice. Există inclusiv un ”de patrimoniu” stabilit prin hotărâre a consiliului local. Direcția de cultură are însă atribuții și competențe legale numai față de patrimoniul imobil clasat conform Legii 422/2001 și zona acestuia de protecție. Articolul 3 al legii precizează care sunt categoriile de ”monumente istorice”, adică patrimoniul cultural imobil clasat: construcții, ansambluri și situri (cu detalieri). Articolul 12 spune:
”Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil”
Este adevărat că de la un moment dat, în textul aceleiași legi (și, conscință, în reglementarea secundară) apare și conceptul de zonă construită protejată. La articolul 18 se precizează: ”În condițiile legii și în baza avizului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, în scopul protejării valorilor de patrimoniu cultural ce au determinat instituirea zonei construite protejate, autoritățile publice locale pot institui servituți, pot interzice desființarea sau modificarea construcțiilor.” Precum se înțelege, această zonă este pusă legal în sarcina autorității locale ca instituire și protejare – după cum și protejarea propriu-zisă a monumentelor istorice este, de fapt, sarcină legală a proprietarilor/administratorilor și a autorităților locale. Legalmente, direcția județeană de cultură – cu un număr de salariați mai mic sau chiar mult mai mic decât cel al polițiilor locale (la D.J.C. Suceava, 6-7 cu tot cu director și șofer!) – supraveghează aplicarea și respectarea legislației domeniului, nicidecum nu protejează propriu-zis.
Pentru minuție, profesionist, să avem în vedere și ce spune în privința asta Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor județene pentru cultură (Ordinului ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2080/27.02.2012) aflat în uz:
”Art. 13. – (1) Principalele atribuţii ale directorului executiv al Direcţiei sunt următoarele:
- c) organizează, coordonează şi controlează, la nivelul Direcţiei, aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise de ministere, cu respectarea limitelor de autoritate (s.n. – Aurel Buzincu) potrivit legii;
- e) în domeniul patrimoniului imobil – asigură respectarea prevederilor legale în vigoare privitoare la protejarea patrimoniului arheologic şi al (sic!) monumentelor istorice” (lăsăm deoparte regula gramaticală – care la Ministerul Culturii n-a fost niciodată obligatorie).
Iar în aceste condiții, să conchidem: o instituție a statului, dacă nu e legal să facă mai puțin decât spune legea, nu e legal nici să facă mai mult decât spune legea. Tot așa cum este legal obligatoriu să se aplice prevederile legii privitoare la asigurarea condițiilor legale de funcționare și de desfășurare legală a activității unei instituții a statului. Nu este acesta și cazul Ministerului Culturii – precum am arătat deja.
Și încă e de spus ceva în acest preambul: pe lângă că are mai multe prevederi care nu se aplică ori se aplică precum cântatul după ureche, legislația domeniului conține lipsuri, inadecvări, imprecizii, echivocuri, necorelări în interiorul propriului corpus și necorelări cu legislația unor domenii învecinate. La ce folosește, spre exemplu un articol de lege care obligă la ceva, dar nu prevede sancțiuni pentru neaplicarea sau nerespectarea lui întocmai? Or, asta a încurajat mereu tentațiile feudale ale unor aleși locali care au avut interes ca brațul legii statului să rămână, în baza autonomiei locale, cât mai departe de baronia lor. Nu exemplific acum, dar lucrul va trebui făcut, deoarece, precum am susținut cu o anumită frecvență, au ignorat legislația monumentelor istorice în primul rând reprezentanții autorităților administrației publice locale și ai statului însuși. Ba chiar am suspectat de la o vreme înainte că neajunsurile din legislație și din aplicarea ei nu s-au datorat nici nepriceperii, nici dezinteresului și nici întâmplării și că direcțiile de cultură, neînzestrate niciodată conform legii și tratate inadecvat chiar de la nivelul Ministeului Culturii și al instituțiilor centrale ale acestuia, au fost scoase legal, pas cu pas, și din posibilitatea de a face puținul pe care îl mai puteau face. Dl. ex-ministru a tușat ici-colo această realitate, dar numai și numai spre a-și împodobi de Crăciun imaginea proprie. L-am pus la curent, la începutul mandatului dlui, cu câteva aspecte – și a făcut într-adevăr mai mult decât au făcut alți miniștri: a scăpat rețeaua Ministerului de un indezirabil. Nu trebuie să se întrebe niciun ”salariat la stat” (nu spun ”bugetar”!) de ce alții tac.
La obiect însă.
Clădirea de peste drum de Muzeu nu este, mai întâi, monument istoric în înțelesul Legii 422/2001. Este în zona de protecție a Muzeului, iar sediul Muzeului este monument istoric. Nu mai am acces la arhivă ca să pot verifica dacă are sau nu avizul Direcției pentru montarea geamurilor termopan și ca să fiu exact în susțineri. Cred însă că nu-l are – iar asta pentru că nu a fost solicitat. În general și de mai mulți ani, autoritatea locală nu mai consideră necesar, mai ales dacă nu e vorba de monumente istorice, să pretindă prin certificatul de urbanism avizul direcției de cultură dacă e vorba de lucrări de această anvergură, inclusiv de geamuri în sistem termopan.
Administrația locală are în limbaj ”lucrări” – legislația monumentelor vorbește, ceva mai riguros, de ”intervenții”, iar între ele există o dispută netranșată în chestiune. În orice caz, toată lumea ”își pune termopane” – care e adevărat că pot fi și chiar sunt frecvent urâte, dar ele nu reprezintă o intervenție ireversibilă, nu modifică ”substanța istorică” a clădirilor.
Pe de altă parte, probabil că legalistul și esteticul ex-ministru admiră (sau nu vede sau vede și tace interesat) soluția groaznică a ferestelor de la Muzeu, (cu lemn jalnic, butaforic, la exterior, dublat de plastic alb masiv și puternic vizibil la interior) ori soluția geamurilor (și mai și!) de la Cetate, avizate corespunzător. Ar fi trebuit să vadă și ferestrele Palatului administrativ, precum și ferestrele (și nu numai) de la sediul sucevean al partidului în care dumnealui slujește nu doctrinar sau ca specialist în ceva anume ci, precum a slujit și la alții, ca mercenar. Încă unul. Doctrinarii și specialiștii din acest partid au fost în general îndepărtați. Deranjau și au devenit – și acolo – indezirabili.
Tot așa stau lucrurile – sau cu variații nesemnificative – când e vorba de zona clasată din centrul vechi al Fălticenilor. Ar fi de spus în plus că, atâta vreme cât în calitate de aplicant și de responsabil al garantării de către stat a protejării monumentelor istorice ca fiind, acestea, de interes general (”Articolul 7. Statul garantează și asigură protejarea monumentelor istorice în condițiile stabilite prin prezenta lege”) și de instituție care reglementează domeniul, nu reușești (e vorba de Ministerul Culturii) să faci ceea ce prin lege ar trebuie să faci, adică să și sprijini, nu doar să impui servituți, nu ai reușit un lucru fundamental în lumea democratică: să realizezi echilibrul și înțelegerea productivă între interesul general și cel privat. Rămâi, de fapt, servant sau chiar propunător al unui stat despotic. În fapt, precum îi pretinzi ceva deținătorului de monument istoric clasat în numele rațiunii superioare a interesului public, general, cultural etc., tot așa trebuie să-l și sprijini pe acest proprietar pentru a se evita situația lui de păgubit, de unic susținător al cheltuielilor pe care le implică și le depune în curtea lui interesul general. La Fălticeni, unde dl ex-ministru își are arondată parohia electorală, există și iarnă, iar iarna e frig și geamurile termopan sunt o investiție care încălzește locuința mai bine și la un preț mai mic.
Iată aici un fapt, doar unul. Dacă are, apoi, sau nu are directorul executiv abilitare să decidă și să se pronunțe în atare chestiuni și să acționeze conform cu propriile convingeri? Am crezut mereu că are – asta întrucât era și în spiritul legii, care prevede sprijin al statului pentru proprietarii de monumente. Încă o prevedere legală neaplicată. Dar este și cetățean directorul și cunoaște cele pe care deja le-am expus. Are capacitate de exercițiu, împuternicire în acest sens și este și în ton cu ministrul care propune cu pompă simplificarea procedurilor și a birocrației – e drept că, neajungând la destulă cunoaștere și înțelegere a lucrurilor, numai pe sărite. Cum este avută în vedere, de fapt, și realitatea în baza căreia îmi apreciază activitatea: uită sau nu vede lucruri pe care le-am numit deja, ignoră pandemia cu dificultățile pe care ea le-a adus în funcționarea instituției, ignoră o mulțime de elemente foarte vizibile și relevante ale realității locale de la Fălticeni. Pe unele din neputință, pe altele din interes.
Cât privește Spitalul vechi, trebuie repetate și întărite cu detalii unele informații aflate deja în circulație. Între acestea, atitudinea și reacțiile dlui Bogdan Gheorghiu însuși, diferite și oscilante de la o ieșire publică la alta (HotNews.ro, Intermedia TV, Bucovina TV, NewsBucovina…). Și poate că vom vedea și de ce așa, măcar ca ipoteză.
Învinuirea în ce mă privește rămâne însă constantă. Repet că Spitalul Vechi nu era nici monument istoric clasat, nu se afla nici într-o zonă de protecție și nici într-un ansamblu urban, precum zona pietonală. Dacă prin reglementări locale de urbanism se afla sau nu într-o zonă construită protejată, asta nu era ușor de știut în condițiile de înzestrare cu resursă umană de specialitate în care lucrează Direcția de Cultură.
Se știa însă situația de care a vorbit Primăria: de când se lucrează la spitalul nou, se are în vedere demolarea construcției vechi pentru amenajarea perimetrului conform cu un proiect și cu necesarul real al zonei. Este contraproductiv sub mai multe aspecte să te opui proiectului local. Direcția a avut mai multe eșecuri în încercările proprii sau cele legal propuse de a clasa fără consimțământul proprietarilor/administratorilor – chiar dacă legea are prevederi care o sprijină. S-a întâmplat asta, cu ani în urmă, la Suceava, chiar în cazul clădirii de lângă Muzeul aflate mai sus în discuție, în cazul Casei de Cultură a Sindicatelor, al spitalului vechi din Suceava, iar la Fălticeni, în cazul ”Spitalului israelit”.
La fel, se poate proba că s-a cerut de mai multe ori, în timp – fără reacție –, sprijinul Institutului Național al Patrimoniului (instituție centrală a Ministerului Culturii specializată în domeniul patrimioniului cultural) pentru a se clasa în teritoriul județului Suceava în jur de 200 până la 300 de obiective de interes cultural cert. Nu se impune aici o discuție lărgită în chestiune, dar clasarea este un proces laborios și complicat, costisitor pentru proprietar/administrator, care a depășit tot timpul puterile și autoritatea direcției județene pentru cultură – cu toate că, prin lege, direcția are stabilite atribuții și competențe în domeniu. Pe de altă parte, clasarea nu este dorită local, pentru că implică rigori suplimentare felurite, cheltuieli, birocrație. Bilanțul ei este negativ pentru proprietar oricine ar fi acesta, inclusiv statul. Sprijinul este prevăzut legal, dar nu există în fapt. E la mijloc realitatea dură că e un lux scump cultura, greu accesibil celor săraci – care, în consecință, nu sunt nici ei înșiși cine știe ce culturali ori sunt așa numai declarativ sau prin excepție (și prin excepții!). Asta este cultura noastră aflată mereu la coada tuturor ierarhizărilor și prioritizărilor și reprezentată mai ales ca ustensilă de vizibilizare și de înfrumusețare a imaginii și ca accesoriu comercial – al turismului mai ales, dar nu numai.
În context, devine necesar să se știe că propunerea (post factum!) a dlui ex-ministru de clasare parțială a clădirii Spitalului Vechi (probabil ca o sugestie dinspre un arhitect mai slobod în viziune decât alții – dar o însușire generală a arhitecților este aceea că ei nu iau mai niciodată în considerare factorul cheltuială, decisiv mai întotdeauna pentru beneficiar) este o bazaconie oricum ai privi-o. Inclusiv dacă ea s-ar susține printr-un argument populist nerostit – cel al conservării capelei interioare, care este de mult timp dezafectată. O filmare din timpul demolării, aflată pe Youtube, (Demolarea vechiului spital din Fălticeni-click!) arată consistența de cenușă a construcției pe care unii ar fi vrut-o restaurată și conservată, iar opinia specialiștilor că un spital de un secol și jumătate nu trebuie conservat este de luat obligatoriu în seamă.
Revenind însă din nou: în contextul pe care m-am străduit să-l schițez cât de cât, Primăria Fălticeni a solicitat aviz pentru ”sistematizare pe verticală”, sigur că asta implicând demolarea, cu un certificat de urbanism în care se preciza: ”Regimul tehnic: Permisiuni. Se pot autoriza lucrări de consevare, reparații curente și îmbunătățirea confortului edilitar pentru clădiri care sunt monumente istorice și cu valoare arhitecturală deosebită. Restricții: Nu se va autoriza construirea de clădiri noi”.
Nu se vorbește în certificatul de urbanism despre vreo zonă construită protejată, iar restricționarea viza o zonă mai largă, cuprinzând efectiv monumente istorice și clădiri cu valoare arhitecturală deosebită – aici, în locul ”sistematizării pe verticală”, neexistând așa ceva, întrucât, dacă ar fi existat, nu s-ar fi solicitat avizul, autoritatea locală fiind primul protector al acestora, sau ele ar fi fost nominalizate pentru a se preconiza prin aviz un plan de protejare. Drept urmare, pentru operativitatea vizată de dl ministru pe atunci, s-a eliberat avizul fără trecere a solicitării prin Comisia Zonală (situația n-o impunea legal), menționându-se condiția asistenței ca zonă de interes arheologic. E de făcut și mențiunea că avizul nu-l dă directorul executiv, cum crede dl ex-ministru: compartimentul de specialitate al direcției de cultură propune directorului avizul, sub semnătura coordonatorului, și directorul dă documentului autoritate prin semnătură și parafă. Coordonatorul comparimentului avea să fie investit cu funcția de director interimar – însă abia la câteva zile după plecarea mea, ceea ce s-ar putea să aibă sau nu o semnificație. Dar aici se oprește relația mea de serviciu cu demolarea Spitalului Vechi din Fălticeni.
Ceea ce urmează știu prin împrejurarea că am fost consultat ulterior în chestiune, ca și în alte privințe, și în virtutea relațiilor bune cu salariații și ținând la prestigiul instituției pe care am condus-o aproape 20 de ani, m-am străduit să fiu de folos.
În legătură cu Spitalul Vechi a urmat un episod de alertă, stresant pentru directorul interimar: de la Minister s-a primit sesizarea Fundației Culturale ”Șezătoarea” a dlui Ioan Ilișescu.
Acesta: fălticenean de la țară, fost salariat al Direcției, pensionar, om politic de talie înaltă cu pălărie neagră cu boruri largi și cetățean care a depus multe strădanii electorale pentru salvarea patrimoniului construit al municipiului Fălticeni cu scopul de a ajunge primar sau măcar consilier local – strădanii depuse mai ales după pensionare și mai puțin și nu cum ar fi trebuit ca salariat și agent constatator, ceea ce a constatat și Corpul de control al Ministerului Culturii, venit la Direcție, în luna noiembrie, tot ca urmare a unei sesizării de ”Șezătoare”, ba chiar și dl Bogdan Gheorghiu însuși într-una din declarațiile publice ale domniei sale.
Cu sesizarea a venit și solicitarea de demarare a procedurii de clasare de urgență a clădirii Spitalului Vechi – conform și cu susținerile dlui ex-ministru. Am lucrat pro bono publico împreună cu fostul meu coleg și subordonat la declanșarea acestei proceduri zicându-ne amândoi că, dacă am greșit cumva anterior, la avizare, putem face acum binele reparator.
Dar n-a fost să fie!
Documentele s-au întocmit și au plecat în toate punctele cardinale. Lucrarea de demolare, neîncepută până atunci (deși clădirea avea găuri peste tot) era astfel blocată. Legea prevedea însă și o condiție specială în cazul acestei proceduri de urgență la articolul 21: ”Declanșarea procedurii de clasare de urgență se efectuează în maximum 3 zile de la identificarea situației imobilului sau înregistrarea solicitării privind situația imobilului, pe baza notei de constatare elaborate de delegatul serviciului public deconcentrat (s.n. – Aurel Buzincu) al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, al muzelui județean, respectiv al muzeului municipiului București, sau al autorităților administrației publice locale, după caz.”. Condiția aceasta nu era însă o problemă: nota de constatare putea fi chiar sesizarea fostului salariat asumată de instituție ori chiar se concepea imediat o notă de constatare pe seama sesizării, întrucât locul și istoria lui fie se cunoșteau, fie erau aduse la cunoștință prin documentul ”Șezătorii”. Oricum pentru dosarul de clasare urma să se facă o evaluare de către un specialist atestat al Ministrului Culturii, iar contestarea declanșării procedurii în baza unei astfel de note se putea face, cum se prevede în lege, numai în instanța de contencios administrativ, ceea ce implica un timp pe durata căruia clădirea trebuia tratată ca monument, deci nu se putea începe demolarea, și se câștiga răgazul pentru a se face în regulă cele necesare.
A apărut însă neprevăzutul și, în bună măsură, inexplicabilul: directorul interimar a primit telefoane din Ministerul Culturii (nu știu dacă și de la dl. actualmente ex-ministru) prin care i s-a cerut să-și anuleze propriul act (de declanșare a procedurii de clasare de urgență) pe motiv că acesta nu îndeplinește condiția de a se baza pe o notă de constatare și să declanșeze o procedură de clasare obișnuită, purtând în paralel discuții cu Primăria Fălticeni în legătură cu intenția de demolare a clădirii. Ceea ce insist să afirm că este neprevăzut și în bună măsură inexplicabil!
Precum am mai citat, HotNews.ro reține din declarația dlui Bogdan Gheorghiu: ”Am solicitat Direcției să facă o clasare de urgență, am înțeles că au declanșat-o, dar a lipsit o constatare a comisiei (s.n.- A.B.), a fost nulă și până au reluat procedura, cei de la Primărie s-au mișcat repede și au demolat imobilul în 24 de ore, mai ales că ei aveau deja un aviz emis pe 1 octombrie tot de Direcția de Cultură Suceava”.
Prin urmare, telefoane, retragerea procedurii, încâlceală (eu m-am retras din consiliere atunci când am aflat de solicitarea Ministerului de anulare a actului și i-am spus fostului coleg părerea mea că a greșit făcând asta), ezitări, pierdere de timp – și Spitalul Vechi a fost pus la pământ pe acest fond. Catastrofă monumentală (adică distrugere de monument) – dar …a existat avizul Direcției pentru asta (!).
În legătură cu faptul, la 15.11.2021, Institutul Național al Patrimoniului sesizează Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Inspectoratul de Stat în Construcții Suceava în baza înștiințării primite în aceeași zi de la ”Șezătoarea” despre ”lucrări de demolare în curs de desfășurare la Spitalul Vechi Stamate”.
În concluzie:
Oare ce să fie de crezut în condițiile în care legea spune că pentru declanșarea procedurii de clasare de urgență e nevoie de o notă de constatare elaborată de delegatul serviciului public deconcentrat și contestarea declanșării procedurii se poate face numai în instanța de contencios adminsitrativ, din Minister se dau telefoane, directorul interimar își anulează actul administrativ de declanșare a procedurii, iar dl Bogdan Gheorghiu explică asta prin lipsa unei constatări a comisiei? E o mare diferență între una și alta și mai ales între lege și susținerea despre comisie a fostului ministru.
Ignoranță (ceea ce n-ar fi în sine surprinzător) sau fals intenționat și exercitare de presiune pentru a se obține ceva? Nici varianta din urmă n-ar fi o surpriză. Dl ex-ministru este un practicant al minciunii.
Iată proba mea.
Pentru HotNews.ro a declarat: ”Eu chiar recent am trimis corpul de control la Suceava, tot în baza unor sesizări și tot legate de Fălticeni și am avut raportul corpului de control care a și contribuit la încetarea contractului cu domnul Buzincu, fostul director”. Lăsăm deoparte că fiind funcționar public, n-am fost angajat pe bază de contract – asta e o chestie subtilă, se învață în mulți ani și numai dacă te sprijină o școlire bună.
Dar reiau: ordinul de încetare a raporturilor mele de serviciu este din 29.10.2021 și l-am primit în aceeași zi, precum am spus, vineri la 15.50; în aceeași zi am primit, pe la amiază, solicitarea șefului Corpului de control de a completa nota de relații care procedural se atașează Raportului, iar seara, după ce am luat cunoștință de emiterea ordinului, l-am întrebat dacă mai e cazul să-i trimit răspunsul la nota de relație – și i-am trimis-o, conform înțelegerii, până la data la care deveneam, prin ordinul ministrului, pensionar; și am primit, tot conform promisiunii, Raportul Corpului de control – care arată următoarele: raportul este înregistrat în Cabinetul Ministrului în data de 03.11. 2021 și aprobat de împuternicitul Ministrului la data de 05.11. 2021…
Prin urmare, neexistând în 29.10.2021 raportul propriu-zis, să fi ”contribuit la încetarea…” o vorbă, o tacla, o impresie? Nu cred, nu pot să cred! Dl ex-ministru a mințit simțind nevoia să-mi îngroașe vina și a mințit pentru că practică minciuna.
Nicolae Valeriu crede că poate spune despre dl . Bogdan Gheorghiu: ”Îngălat, șmecheraș, arogant, impostor nenea acesta este ministrul culturii. Suntem idioți” (https://nutotei.ro/politruc/bogdan-gheorghiu).
P.S.: Așa stând lucrurile, aceasta fiind concluzia mea, solicit public imperativ dlui Bogdan Gheorghiu să lămurească ceea ce nu rezultă clar din CV-ul dlui de parlamentar, adică situația școlirii în baza căreia dumnealui este ceea ce este și face ceea ce face: când și unde a absolvit liceul și când și cum a absolvit studiile la cele două instituții de învățământ superior pe care le menționează în CV. În eventualitatea că i se pare excesiv acest ”cum” – care îl îndreptățește totuși să fie deputat și ministru al culturii în ”România educată” – , în calitatea mea de evaluat al dumnealui și de beneficiar al urmărilor acestei evaluări, îi propun să ne facem publice foile matricole ale studiilor superioare.
Aurel Buzincu
preluare SuceavaLIVE:
Despre cultură și sincope. O istorioară cu detalii și o solicitare publică în consecință