Lăsarea la vatră000

Lăsarea la vatră

LITANIE LA LĂSAREA LA VATRĂ   – ERITHACUS RUBECULA, CU ASPECTE CLARE DE A TREIA CIZMĂ ÎN KUR !

HAI  LIBERARE !

Lăsarea la vatră001
Spre șeaua Tihuței, în sens invers, adecă emigranți bucovineni (sau aproape…), ducându-se unde a dus Barbă roata și Ghiță lopata!

Vestea pensionării nu a căzut ca un trăsnet, nu, de doi ani, de când dumnealui îndeplinea condițiile prevăzute de Codul muncii, art.56, alin.1, lit.C, ar fi trebuit să se afle pe cuptor, numărând banii din pensia sa prea mică, desigur, să-și fi lustruit decorațiile acoperite (de praf!) și să fi scris scrisori de dor sau mail-uri de amor față de cei care l-au făcut sau, mă rog, au încercat să-l facă om, după modelul din zicerea cu sita de mătase din coadă de câine!

Cine să-l fi îndreptat, totuși, în direcția cea bună, cine l-a pus pe șină, și anume la capătul ei, ca pe drezina din imaginea de mai jos, oare este așa cum se arată în documentul de pe facebook-ul său de pensionar cu a treia cizmă în kur primită într-un moment de neatenție instituțională, adecă cine a semnat – Sorin Filip – ăla să fie?

Aber nein, este, până la proba contrarie, cum zice el, împricinatul, quasihodorogul pensionat la 67 de ani, care nu se dădea dus ca cânele de la măcelărie sau ca musca (gâza…) din kuru’ calului sau ca fluturele de pe lampă ori ca vaca din trifoi, deci să fie domnul Barbă vinovat, adecă formula să fi fost una în care Flutur a dat sentința, Barbă a țintit iar Filip a apăsat pe trăgaci, spre cele necesare…

Am merge pe varianta aceasta, pare cea mai viabilă, le-o fi ajuns și lor, nu numai la urechi, or fi văzut, or fi cetit, s-or fi lepădat de Satana măcar la a treia strigare, ceea ce se și confirmă, în fapt… Acuma numa’ să-i cânte Herr Ghitză la goarnă, un ceva, un imn de liniștire, cum le face el la cei cu exercițiile celei de-a treia cizme, prevăzute în regulamentul privind potcovitul cailor de la regimentul de cai acoperiți, cu bască!

Să ne înțelegem: pafletard-pafletard, da’ nici noi nu putem fi așa de proști încât să-i credem pe toți caii ca fiind acoperiți – unii dintre ei, știm precis, sunt doar măgari din trupele auxiliare (îi cunoști după cum rag ei, la strâmtoare, precum și când se deplasează la deal, cu frâna de mână blocată…) sau chiar nește rândași, promovați uneori pe bază de derogare pentru lăutari, ca să ia și ei un ban bun, acolo, pentru serviciu credincios…

Însă este drept să tragem linia și să spunem răspicat:

Nu Herr Ghitză, nu cu lopata, nu cu sculele sale a fost scos la iveală, la vremea sa, proaspătul pensionar! Dumnealui era pe rol încă dinainte de tentativa de lovitură de palat deghizată sub basca revoluției și a reformei, el presta, chinuindu-se, pentru organe, încă de pe când era, banuim, minor și era iresponsabil penal, cum este și în ziua de astăzi, când a rămas doar iresponsabil… Sau să fi fost, mă rog, prins de nas, ca kronkozaur, pe la pompierie, acolo era armă de meliție&secu, sarcinile de tulumbă erau mărețe, ca și pericolele contrainformative! Că câți legionari, câți popi, câți artiști, scriitori, actori sughit și acuma, de prin morminte, câți i-ar spune pe numele conspirativ acuma, numai el și CNSAS știu, care a fost ca o mamă și chiar ca un tată pentru el, nu l-au dat în gât nici de-ai dracu’, pe motive de siguranță națională, deoarece cultura a rămas plăpândă și neprotejată chiar și acuma, până mai ieri aflată sub mânuța fericitului ministru cu liceu lung și fruntea încrețită de orgii

Fapt este că pe când era dumnealui ronin și se temea că o să rămână așa, să nu mai aibe cui să cânte, ca măcăleandru, pe note olografe, alde Gavril i-a intins o mână și l-a reintrodus în pâine, în pâine albă, așa cum plângea el că se cunoștea, vorba cronicarului, că s-a scăpat de mult bine… Și de unde intelectualitatea regională se ferea să se afișeze cu ele deoarce mai puțea a obiele cazone, a vipușcă și petlițe abia scăpate de la dezastru, nu mult și el le-a fost, din nou, baci, că presa nu putea să-și facă de cap, legionarii nu puteau să defileze la Câmpulung cu centura și diagonală fără reflectare la ziar, alte cele, conturile CC al UTC rămăseseră deschise – ce întâmplare, domnule  – ezact cât trebuie, și a fost ziua a treia și au văzut că este bine… Sau că va fi, deîndată…

Mârza l-a mai folosit în toată splendoarea sa kufuristică să mai dea în odioșii popi care-și voiau pădurile înapoi, pac cu broșuri, dă-le la mir după metoda Beria, fă ce știi numa’ scapă-ne de ei, Ioane, că și noi te-o omeni, îți dăm cojoc, opinci, bani de buzunar, că funcții și grade, table o să-ți dea unu’ Flutur, când o să-i cadă-n Boby să vină el, mai încolo, când o fi de înmormântat  „Utilități și mediu…”, așa mi se arată mie, să fi zis Gavril… Toate s-au potrivit ca ceasu’, când a fost să fie, Ion al Gâzei l-a făcut, în numele CJ al PSD Suceava, pe Flutur, fascist și nazist, apoi s-a nevoit să-l pupe-n kur cu ce avea și el, că se scosese internetul la piața mică și i-a descoperit  poze&tablouri cu strămoșii săi care treceau șeaua Tihuței, ca bejenari/emigranți ardeleni de pe Bârgaie, spre Bukowina…

Că nu era să-l lase tocmai el, ditai col(r) Flutur Gheorghe, să ajungă din nou ronin, ce ne facem fetelor că popimea e din ce în ce mai nervoasă și-și cere pădurile, pre cine trimitem noi la negocieri, lasă-le-ncolo de șăgi, o fi zis și omul la nervi că-s nazist, ce e aia, e de verde, cumva? Că nici nu ar fi așa rău…

Ca în grajdurile lui Augias, unde era gunoiul mai gros, acolo l-a utilizat Ghitză, după pertractări (aici cu sensul de negocieri, deoarece sensul de bază, cel de petrecere, a fost stabilit mai târziu de către domnul Gâză, într-u document programatic, de limbistică kufurească…) pre dujmanii săi și ai lor i-a lovit, sub bune ospicii, consultantul artistic, căptușit cu două derogări emante de la nește miniștri maghiari, cu foc de anfiladă, tir de katiușe cu imprecații și insulte, nucleare de kkt, flegme cât bancnota de 100 de euro, strângeri de koaie și lovituri de teslă-n zona inghinală, ba chiar și atacarea din flancuri a familiei, că ăștia cresc și ne biruie ei pre noi, insinuare prin facebook-uri de copii, tu-le muma-n kur de toți și nevestele la hoți, așa sau pe-aproape…

Servindu-și patria sa din bula sa de bucovina geografică sau cine mai știe ce patrie mai de peste gard, domnul Ionică, care mai scria și cărți pe care le copia sau le confunda frumos, pe curatu și pe necuratu, pe dracu ghem, pe copy-paste și pe banii CJ și ai CCB, nu a mai avut timp să-și definitiveze și studii civilești, că, oricum, el știa de toate din genă, adecă ceva istorie, ceva lingvistică, ceva arheologie, ceva flegmologie, ceva bataie de joc, alte cele care îi trebuie omului pe lângă casă, toate ale câinelui turbat, i-a învățat și pre alții, în special pe cei cu studii superioare cum este cu cele de mai sus, deoarece ei nu știu nici în ziua de astăzi și baza e în el, mai muzică, ceva kolomeici, în fine, cultura s-a aflat pe mâini bune, cât pe ce să facă domnul Gâză & ceilalți Ioni și Gheorghe din Suceava capitală culturală europeană, vă dați seama, cât pe ce, în marja de eroare… Tot în acest timp s-au făcut și grupurile – că de la Durău, că de la Remezău, de la Falcău, adecă un fel de sindicate cu bască, nu dăm detalii că ne amendează ORNISS dar și CNA, el s-a lipit, credem, de grupul de la Muzău așa:

Lăsarea la vatră002

Nu vă potriviți că pare doar o persoană, este vorba despre o lipire (fuziune) prin absorbție, după cum lesne se vede în poză, apoi veți ști că abordarea este in rem, nu in personam!

În fine, inteligența, bunul simț, toate aceste demodate mofturi comunistoide și de ciumă roșie au fost externalizate de către domnul Ionică, bine înșurubat prin cele două derogări ezact în maniera în care sunt externalizate serviciile de catering la câte un eveniment pișcotar, cu șampanii și fursecuri decontate en-gross și en detail, unde toată lumea bună a Sucevei trebuie să se afișeze ca să se vadă în ziarele închinate, când își lansează Ion quasicărțile sale cu coperte frumos aduse din condei la „PADRINO LOUNGE, un spaţiu cultural adjudecat…” (!!! sic volio…)

E, și după atâtea fapte de arme, de tiruri cu victime colaterale și perspective de crăpare a obrazului, de rușine, iaca, vine dumnealui domnul Barbă și mi ți-l sloboade de sub arme, cel puțin aparent, aruncându-l, la 67 de ani, după doi ani de ezitări lăcrămoase, ca pe o pereche de izmene uzate, cu defecte de vipușcă și cu, hm, urme de uzură specifică… Așteptăm elogiul de goarnă și cântare la cimpoi pe care îl datorează domnul Flutur, poate și o telegramă sau măcar un fax de la domnul Gavril, cu prilejul of the new Moș Gerilă, prin care să i se recunoască, diplomatic, meritele, în sensul că nu te vom uita niciodată tovarășe/camarade, tot ce ne-ai fost tu, când mai iereai pe prispa căsii!

Dar este, oare corect, să nu zicem nimic despre moștenirea sa culturală care ne va mai bântui încă mult timp de-acum încolo? O vom face într-un mic codicil, un pic mai jos, pare lung dar nu este, poate doar greu…

Lăsarea la vatră003

De ce apare Gâză cu kuru-n sus? Nu vă mai osteniți, așa a fost întodeauna, pe dos, însă era pozitivat invers!

Lăsarea la vatră004
„Drezina blindată folosită de fosta Securitate pentru misiuni conspirative” (Wikipedia)

 

Lăsarea la vatră005
Măcăleandri, tată și fiu, îngrijorați foarte de perspectiva trecerii în rezervă în plină iarnă! Cui o să mai cântăm noi, pe note (informative…)??? Atenție: este o întrebare, nu o afirmație!

PROTOKOAIELE   INEPȚIILOR  IONULUI

(Se închină aceste versuri de ocazie tuturor acelora care au fost scuipați, înjurați, umiliți, insultați în îndelungata sa activitate de către acest om de nimic, care nu știe și nu poate dovedi că stăpânește nici o profesie dintre cele trecute în codul CAEN, nici invoca vreun act de studii civile peste cele scremute, de liceu, numitul  Gâză Ion, căruia îi place a-și spune și Drăgușanul, un exercițiu de nume conspirativ…)

Deci, cum stăteai, așa, pe prispa căsii

Pe 10 ale lunii ai plecat în ****a  mă-sii

Și nu că am eu împotriva ta un dinte

Dar este clar că pleci cu kuru’  înainte…

 

O lună, Ioane, și încă 16 zile

Și te îmbraci în hainele civile

Dac-or mai fi, în podul unității,

Prin garderobele Securității –

Bis!

 

Pentru un an, primeai un an jumate

Ori pușcărie ori vechime-n specialitate

Depinde unde te aflai, față de baricade

În fața lor, în spate, funcții, grade

 

Dacă aveai, ori dacă treaba ta era să dai

Extemporale despre cine mai fugea din rai

Și despre care îți aduce aminte, pas cu pas,

Îndată, după pensionare, CNSAS…

 

Pisica neagră, fatalmente, nu te-a mai iertat

Că și angajamentul față de organ s-a perimat

Și cum era să te ascunzi încă un an

Sub poalele lui Flutur, la consiliul județean?

 

Că, încolo, ce mai poate aștepta,

Mafia imposturii de la impostura ta?*

Treizeci de ani le-au trebuit la toți

Să afle și-un escroc, colea-ntre hoți!

 

Cărora le-ai vândut  câte o stivă

De frecții și înjurături pentru colivă

De la Gavril încoace, care ți-au fost baci,

Ca  măcăleandru te-au școlit, dibaci,

 

Printre legionari, ierarhi bisericești,

Despre profesori, ziariști, povești

De adormit inepți cu bască, patrioți

De mucava, kurve politice și hoți

 

Care ți-au procurat, protocolar, Ioane,

Batalamale, derogări, să tai piroane

Pe banii statului, pân-a căzut cortina

Pe impostor, guzan de Bukowina!

 

Există o judecată, fie vorba între noi,

Care va fi până la Judecata de Apoi!

*…încolo ce…” – după Adrian Păunescu: „…încolo, ce mai poate aștepta / făptura mea de la făptura ta?”

Lăsarea la vatră006
La apogeul carierei sale, acordând autografe, ca între carieriști…

https://dragusanul.ro/o-seara-cu-prieteni-vazuta-de-victor-t-rusu/

(Somnul de frumusețe al națiunii naște monștri… Mai sus, cei care au facut posibilă destrăbălarea mereanului, o parte dintre ei, cei mai importanți  nu se văd de bască sau lipsesc, tactic… DRAMATIS PERSONAE*…)

*dramatis personae = plural noun

treated as singular or plural

  • The characters of a play, novel, or narrative.

‘he has little gift for bringing his dramatis personae to life’

Origin: Mid 18th century from Latin, literally ‘persons of the drama’. OXFORD ENGLISH.

MIKU  KODICILU  CU  MOȘTENIREA  KULTURALĂ   A   KONSULTANTULUI   ARTISTIC   KU  DEROGARE  IOAN GÂZĂ DRĂGUȘANUL

(aici cu ortografia din cartea de bucate a lui M. Kogălniceanu transpirată de către domnul Ionică scriitor de kărți adivarate)

Să n-o mai lungim, deși o festivitate de ieșire la pensie ține până în zori și este cam fără mască:

Care să fie capodopera prin care va rămâne domnul Ionică în conștiința publică a bukowinenilor din bukowina geografică atestată documentar pentru prima dată într-un ziar din Vaslui, de la 1392, editat de Curtea Domnească, cam pe-acolo pe unde s-a găsit și spada originală a lui Stefan cel Mare, practic sora geamănă a celei de la Topkapî, conservată în ulei de măsline și ceapă, cu fundă tricoloră, legată?

Noi credem cu tărie că este cea de mai jos, este ceva greu de încadrat atât juridic cât și artistic, cu irizări chiar medicale, deoarece nu se poate explica pre limba vulgului cum se poate să pui aceeași imagine, pe aceeași pagină, să îi atribui titluri și autori diferiți, fără să ți se clintească șoricul !

Numa’ ni, mă:

Lăsarea la vatră007

…confruntată cu originalul feștelit de către domnul Ionică, într-un acces de geniu merean, un pic mai colea:

Lăsarea la vatră008

 

Lăsarea la vatră009

Mai pe locul doi, însă pre veci în top, iaca și cu ce l-a ademenit pe dumnealui Herr Ghitză, când a fost să schimbe macazul și tabăra, evocându-i strămoșii:

Lăsarea la vatră010

 

Lăsarea la vatră011

Multe ar fi de spus, însă nici o pensionare nu e ca o înmormântare! Nici nu se știe dacă nu este, cumva, o pensionare deghizată, de ochii lumii, că nu se poate să nu fie valorificată, măcar la grup, calitatea sa de consultant măcănistic, fără derogare!!

Că când se pensionează omul, ori de a lui vrere, ori împins cu strămurarea? Răspuns: când îi albește părul și barba! Mergea și ceva de ocnă: „La tribunal cu mic, cu mare / dușmanii miei s-au adunat…”, însă ne-am gândit să dedicăm acest hit cu urme vagi de optimism…

Nu vă uitați că l-am pus pe Cristian Pomohaci să cânte, cântarea este in rem, nu in personam, deci nu e de ocnă și nu are de-a face cu năravurile artistului!

[OFICIAL] Cristian Pomohaci – Săracă barbă căruntă:

 

Redacția ZDB: Mugur Ciumică