4 situații frecvente pe care persoanele de vârsta a treia le pot întâmpina

România, dar și Europa în plan general, se confruntă cu un grad mare de îmbătrânire demografică. Vârstnicii sunt considerați persoane care sunt expuse multor riscuri și probleme de ordin social, economic sau din punct de vedere al sănătății. În rândurile de mai jos tratăm cele mai importante patru situații întâlnite în rândul persoanelor de vârsta a treia. 

  1. Izolarea socială 

Din punct de vedere social, persoanele de vârsta a treia se pot confrunta cu situația nefavorabilă de a trăi singuri, în condiții de izolare socială. Asta se întâmplă atunci când autoritățile nu își mai dau interesul pentru bunăstarea lor în societate, așadar au resurse insuficiente pentru a trăi decent. Totodată, izolarea socială mai intervine atunci când relația părinte-copil este una rudimentară din cauza neînțelegerilor sau atunci când copiii sunt stabiliți într-o altă țară. În completare, mai poate apărea și o distanțare față de alte rude apropiate, din diverse motive.    

De altfel, persoanele vârstnice care se retrag din viața socială, proces care se întâmplă îndeosebi odată cu ieșirea la pensie, aflate într-una sau mai multe dintre condițiile menționate mai sus, se pot confrunta cu diverse sentimente negative, cum ar fi cele de marginalizare, de inutilitate în societate, respectiv cu probleme de depresie sau chiar gânduri de suicid. 

Din nefericire, izolarea socială nu face altceva decât să afecteze starea de spirit și, implicit, de sănătate a persoanei vârstnice care se confruntă cu această problemă. 

  1. Bolile specifice bătrâneții

Persoanele de vârsta a treia se confruntă, conform studiilor, cu cel puțin o boală cronică. În principal, este vorba despre persoanele care nu au dus o viață echilibrată, cu vicii, precum alcool sau tutun în exces, precum și cu o activitate fizică redusă. Totodată, de anumite boli, precum cele ale oaselor și articulațiilor, pot fi afectate și persoanele care au dus un stil sănătos de viață. Asta pentru că, odată cu înaintarea în vârstă, organismul nu mai se prezintă la fel ca în tinerețe. De aceea, prevenția, despre care se tot vorbește încă din timpul tinereții, este una dintre cele mai bune metode pentru a evita cât mai multe dintre bolile bătrâneții.  

Printre bolile specifice vârstei a treia, putem aminti de hipertensiune arterială, diabet, osteoporoză, probleme cardiovasculare cu risc de AVC sau boli neurodegenerative, precum alzheimer. Din păcate, toate aceste boli nu mai pot fi vindecate, ci doar ameliorate. 

  1. Veniturile mici

Veniturile mici sunt iarăși o problemă comună a multor persoane de vârsta a treia. De exemplu, pensia minimă garantată de stat nu poate fi nici pe departe o resursă financiară pentru a susține toate cheltuielile lunare, de la alimentație, medicamente și până la plata utilităților dintr-o locuință. 

Din cauza acestor venituri mici, persoanele vârstnice nu pot avea acces la multe dintre serviciile medicale de bază, renunță la anumite produse alimentare și chiar la unele medicamente pentru a se putea descurca cu cheltuielile. 

Sunt destule situații în care pensionari preferă să aibă diverse activități economice, prin care să își suplimenteze veniturile existente din pensie. Practic, au o viață întreagă de muncă pentru a-și menține cel puțin un nivel minim de supraviețuire. 

  1. Discriminare, abuz sau violență

Atitudinea unor oameni față de persoanele vârstnice nu este întotdeauna cea mai potrivită. Totul începe de la simpla afirmație că astfel de persoane nu reprezintă decât o povară asupra societății, prin prisma faptului că nu mai contribuie cu nimic și au nevoie de o îngrijire zilnică, până la acțiuni de abuz sau violență. Se recurge la astfel de gesturi și acțiuni imorale din cauză că persoanele în vârstă au o capacitate redusă de apărare, iar agresorii profită întocmai de acest aspect. În cadrul acțiunilor de violență la adresa vârstnicilor urmările pot fi chiar mortale.

Din păcate, deși toate problemele și aspectele menționate mai sus ar trebui să fie de o importanță deosebită pentru orice societate modernă, de cele mai multe ori nu sunt. În lipsa unor programe speciale de asistență și protecție socială, nivelul de trai și starea psihică și fizică sunt grav perturbate pentru persoanele aflate în această categorie de vârstă.

 

Sursa foto: Shutterstock.com