Sfânta Irina este sărbătorită în fiecare an, de Biserica Ortodoxă, pe 5 mai. Este considerată a fi mesagerul păcii, este chemată mai ales de cei care își doresc o căsătorie grabnică și fericită. Rugăciunea la Sfânta Irina protejează căsniciile și grăbește căsătoria celor singuri. Deși multe dintre noi îi poartă numele, puțină lume o cinstește cum se cuvine pe Sfânta Mare Mucenică Irina.
Sfânta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniță Irina s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Când a împlinit șase ani, tatăl ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost închisă în acest turn, împreună cu 13 fecioare, o învățătoare cu numele Caria și cu Apelian, un bătrân înțelept.
Într-o noapte, i-a apărut în vis îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi așa, ci Irina („pace”), și vei fi multora scăpare și adăpostire și prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea.
Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian și a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Trecerea sa la creștinism l-a înfuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a supus-o la diferite torturi, în încercarea de a o convinge să renunțe la credință. Prin harul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatăl ei la creștinism.
A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împărați. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu șerpi și scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o întreagă pe sfânta muceniță. Apoi, regele a încercat să o taie în două cu fierăstrăul, dar acesta s-a frânt ca și cum trupul ei ar fi fost de marmură.
Același rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apă și a dat drumul șuvoiului, nădăjduind că astfel sfânta muceniță se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie și nevătămată.
Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus în picioare încălțăminte de fier, i-a încărcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o căruță și a pus să fie mânată ca un animal cale lungă, dincolo de cetate. Dar îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar acesta s-a deschis și i-a înghițit pe chinuitori. Supraviețuind tuturor torturilor, mulți păgâni au lepădat păgânismul și au alergat la Hristos, crezând și botezându-se.
Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetății, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei cuptoare cu metal încins. Dar ea nu a murit.
Când Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele și mulți din popor, văzând aceasta, au crezut în Hristos și s-au botezat.
În cele din urmă, Sfânta Muceniță Irina s-a întins într-un sicriu și i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, când au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el. Așa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniță Irina.
Sfânta Irina ajută și alină sufletele
La Sfânta Irina se roagă cei care doresc o căsătorie grabnică şi fericită, iar în Grecia, este ocrotitoarea poliţiştilor. Numele Irina provine de la Eirene, zeița păcii în mitologia greacă.
Se spune că ar deriva și din limba ebraică, crezându-se că cei ce poartă acest nume primesc și răspândesc pe pământ pacea lui Hristos.