Bugetul comunei sucevene Marginea este unul al dezvoltării și asta pentru că 64% din totalul acestuia este dedicat investițiilor. Potrivit primarului Gheorghe Lazar, veniturile prinse în bugetul pe anul 2025 au fost prognozate la nivelul încasării anului 2024, la care s-au adăugat sumele atrase prin fonduri guvernamentale și europene. Astfel, bugetul total pentru anul 2025 se ridică la 48.764.000 de lei.
Pentru funcționare au fost alocați 17.483.000 de lei, care vor acoperi cheltuielile administrației publice, dar și pe cele din învățământ, cultură, asistență socială, protecția mediului, salubritate, iluminat public, întreținere drumuri, deszăpezire și situații de urgență.
La secțiunea dezvoltare, suma alocată este de 31.281.000 lei, care reprezintă 64% din bugetul anului 2025.
Potrivit primarului Gheorghe Lazar, acești bani sunt necesari lucrărilor de investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Administraţia Fondului de Mediu, Fondul pentru Modernizare, Delgaz Grid, precum şi cofinanțării acestora din bugetul local.
Pe lista de priorități a administrației publice locale de la Marginea se regăsesc o serie de investiții importante ce au ca scop creșterea calității vieții cetățenilor. Este vorba despre finalizarea lucrărilor la Amfiteatrul din comună, asigurarea unei contribuţii de 2% la lucrările de înfiinţare a reţelelor de apă şi canalizare, modernizare prin betonare a străzii Runcului, înfiinţarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale și actualizarea PUG-ului.
Lista priorităților continuă cu proiectul de reabilitare şi modernizare a Școlii Gimnaziale nr 2 Marginea, dar și cu reabilitarea şi modernizarea Școlii nr 3 Marginea, înfiinţarea şi dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar a deşeurilor voluminoase.
O altă investiție importantă de pe agenda primarului Gheorghe Lazar este cea privind reabilitarea, modernizarea şi extinderea sediului Primăriei, o investiție finanțată atât cu fonduri europene, cât și cu bani de la bugetul local al comunei.
De asemenea, prioritare sunt și alte proiecte importante, printre care reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, înfiinţarea unui parc fotovoltaic ce va contribui semnificativ la reducerea cheltuielilor cu energia electrică, extinderea reţelei de iluminat public, extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice pe străzile Pietrele Muierii, Schitului, Poiana Curţii şi Calea Havrisului, precum și achiziţia unor containere pentru deșeurile textile, achiziţia unor staţii de încărcare pentru maşinile electrice și achiziţia unor motocoase, pentru o mai bună gospodărire.
„De asemenea, ne propunem să realizăm studii de fezabilitate pentru viitoare investiţii, în funcţie de ghidurile care vor fi disponibile pentru atragerea de noi fonduri. Astfel, avem în vedere să acoperim cât mai multe din nevoile cetățenilor din comuna Marginea”, a spus primarul Gheorghe Lazar.
Edilul a subliniat că se va realiza documentația necesară pentru construirea unui centru social, precum și cea aferentă construirii unui complex sportiv în comună. De asemenea, întrucât numărul copiilor este în creștere în localitatea pe care o reprezintă, primarul Gheorghe Lazar va face toate demersurile necesare construirii unei noi grădinițe cu program normal la Școala Gimnazială nr.3 Marginea.
Și pentru că localitatea este într-o permanentă extindere, mărginenii gospodari construindu-și case noi, Primăria va face toate demersurile necesare, în parteneriat cu Delgaz Grid, pentru a extinde rețelele de curent electric, dar și a celor de iluminat public pe străzile Sfânta Parascheva – pod Vasilovschi Moldovan și Gutului – Pod Bacala.
Totodată, primarul de la Marginea are în vedere anul acesta să întocmească documentația necesară construirii unei capele mortuare în localitate.
„Sperăm să putem duce la îndeplinire toate aceste obiective. Avem mult de muncă în acest an, dar suntem pregătiţi să punem în aplicare tot ce ne-am propus, asumat ca și până acum”, a conchis primarul comunei Marginea, Gheorghe Lazar.
Cu un astfel de buget și planuri ambițioase, comuna Marginea se află pe drumul unei dezvoltări sustenabile.