Școala „Învăţător Gheorghe Rădăşanu” Bogata din comuna suceveană Baia va fi consolidată seismic și renovată energetic. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Baia, Maria Tomescu, care a precizat că miercuri, 30 aprilie, a semnat cu ministrul Dezvoltării contractul de finanțare aferent investiției.
Potrivit acesteia, această unitate școlară este prima construită în satul Bogata, iar de-a lungul anilor, a mai fost renovată cu bani de la bugetul local al comunei.
Școala, care este construită pe o suprafață de 423 de metri pătrați, dispune de patru săli de clasă, dar și de grupuri sanitare, care vor fi modernizate prin proiect.
Maria Tomescu a subliniat că, după realizarea lucrărilor, cei aproximativ 80 de copii care învață acolo vor beneficia de condiții europene.
„Prin acest proiect va fi consolidată fundația clădirii, se vor schimba planșeul și acoperișul, va fi izolată termic întreaga clădire, vor fi înlocuite tâmplăria și instalația electrică, va fi modernizat sistemul de încălzire și, bineînțeles, se vor efectua finisajele interioare. Este o investiție foarte importantă atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice care-și desfășoară activitatea aici”, a spus primarul comunei Baia, Maria Tomescu.
Valoarea totală a investiției este de 4.765.794,13 lei, bani atrași de edilul de la Baia și de echipa sa prin Programul Național de Investiții „Şcoli sigure şi sănătoase”.
Trebuie precizat că Primăria Baia contribuie la finanțarea acestui proiect cu suma de 697.244,47 de lei, ce reprezintă cofinanțarea de la bugetul local.



