Președintele Șoldan a semnat contractul de finanțare în valoare de aproape 15 milioane de lei pentru dotarea Ambulatoriului de specialitate al SCJU Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că încă 3 milioane de euro, din fonduri europene, au fost atrași pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean Suceava.
Potrivit șefului administrației județene, valoarea fondurilor atrase în ultimele șapte luni de echipa Consiliului Județean Suceava, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, ajunge astfel la aproximativ 7 milioane de euro.
„Am semnat astăzi un nou contract de finanțare, pentru cea mai mare unitate medicală din județul nostru. Aproape 15 milioane de lei pentru dotarea Ambulatoriului de specialitate.
Un tomograf nou, șase ecografe, analizoare și aparatură de laborator, echipamente medicale și tehnologii care vor face investigațiile mai rapide, mai precise și mai sigure pentru pacienți.
Prin acest proiect va fi implementat și un sistem inteligent de programare a pacienților, pentru optimizarea activității medicale: timpi de așteptare mai mici, diagnostice mai rapide și, evident, mai puțin stres pentru pacienți și cadrele medicale.
Alături de echipa de la Proiecte cu finanțare externă vom munci în continuare să aducem cât mai multe fonduri europene în județ.
Pentru sănătate, pentru drumuri, pentru educație, pentru cultură…
Pentru oameni!”, a transmis președintele Gheorghe Șoldan.