Corpul A al Liceului de la Marginea, inaugurat și sfințit, după un amplu proiect de reabilitare și modernizare

Corpul A al Liceului Tehnologic „Vasile Gherasim” din comuna suceveană Marginea a fost inaugurat și sfințit, după ample lucrări de reabilitare și modernizare. Evenimentul s-a desfășurat duminică, 25 mai, și s-a bucurat de o prezență numeroasă, printre cei care au fost alături de edilul Gheorghe Lazar numărându-se cadre didactice, elevi, cetățeni ai comunei, dar și primarii Valentin Luță de la Horodnic de Sus, Viorel Pintiliuc de la Burla și Zaharie Rusu de la Bilca.

Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoți.

Primarul de la Marginea a declarat că investiția a fost finanțată cu fonduri europene, atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea proiectului depășind 6,1 milioane de lei, din care cu aproape 1 milion de lei a contribuit Primăria Marginea.

„Scopul inițial a fost anveloparea și eficientizarea energetică a acestei clădiri, dar pe parcurs noi am făcut fel de fel de modificări și vreau să mulțumesc celor care au lucrat la proiectare, vreau să mulțumesc membrilor Consiliului Local pentru că de fiecare dată au fost de acord cu modificările pe care le-am solicitat. Vreau să mulțumesc domnului contabil, compartimentului de fonduri europene,  tuturor celor care s-au implicat. Valoarea investiției este destul de mare peste 1 milion de euro. Au fost necesare și lucrări neeligibile care care nu au  putut fi finanțate prin Ministerul Dezvoltării cu fonduri europene. De fiecare dată am alocat suplimentar bani de la bugetul local pentru ca această investiție să fie una corespunzătoare. De asemenea, vreau să-i mulțumesc dirigentului din șantier și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc lui  Adi Gheliuc și vreau să-l aplaudăm pentru că el a venit de cele mai multe ori cu idei bune și noi am fost de acord. Chiar dacă am avut discuții cu aparatul de specialitate sau cu Consiliul Local am ținut neapărat să le efectuăm pentru că toate modificările pe care le-am făcut pentru a ajunge clădirea la un asemenea nivel au adus în final la o roabă de hârtii dar nu pot fi efectuate aceste investiții decât cu hârtiile și aprobările necesare”, a explicat primarul comunei Marginea, Gheorghe Lazar.

Edilul a adăugat: „Aici, la Liceul Tehnologic învață foarte mulți copii, în jur de 600. La nivel de localitate avem 1.200 de elevi, 350 preșcolari, deci foarte mulți.

Lucrările au constat în anvelopare cu vată minerală, schimbat uși și geamuri, încălzire în pardoseală cu pompe de căldură, panouri solare, aerisire, recirculare aer, umbrele adică tot ce este necesar. Mobilierul l-am achiziționat anul trecut tot cu fonduri europene. La nivelul comunei nu doar Liceul Tehnologic, ci toate școlile inclusiv grădinița au beneficiat de mobilier nou, table interactive, calculatoare, laptopuri și tot ceea ce a fost necesar, investițiile ajungând aproape 700.000 de euro. De-a lungul celor 4-5 ani, am investit foarte mult în educație. Cele mai mai mari investiții au fost de fapt în infrastructura rutieră și educație”.

Investițiile în infrastructura școlară nu se opresc aici, primarul Gheorghe Lazar subliniind că, foarte curând, vor începe și lucrările de modernizare și reabilitare a Școlilor nr.2 și nr.3 din Marginea.

Potrivit acestuia, ambele proiecte sunt în faza de licitație, iar maxim o lună va fi dat și ordinul de începere a lucrărilor.

Pentru modul în care se desfășoară lucrurile la Marginea, dar și pentru felul în care Gheorghe Lazar și echipa sa au reușit să transforme localitatea, edilul de la Burla a ținut să transmită felicitări. De altfel, Viorel Pintiliuc le-a urat succes elevilor și cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea.

Evenimentul inaugural s-a încheiat cu spectacole de muzică folk, muzică populară și cu un recital la pian susținut de elevii de la Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim”.