La data de 05.06.2025, în jurul orei 02:10, un echipaj de poliție din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, desfășurând activități de control și supraveghere a traficului rutier pe DC Putna, în comuna Pojorâta, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism marca Mazda care circula din direcția DJ 175B (Trans Rarău) spre DN 17, satul Valea Putnei.
La volanul autoturismului a fost identificat F.A., în vârstă de 37 de ani, domiciliat în orașul Broșteni, sat Holdița. Acesta a prezentat documentele solicitate (carte de identitate, permis de conducere, certificat de înmatriculare și polița RCA), toate fiind în termenul de valabilitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde, cu acordul acestuia, i-au fost prelevate două probe biologice de sânge. Totodată, polițiștii i-au reținut permisul de conducere și i-au eliberat o dovadă fără drept de circulație.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul Penal, urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Pojorâta, conform sarcinilor trasate de procurorul de caz.


