Orașul Milișăuți va avea o școală nouă, finanțată din PNRR. Primarul Vasile Cărare a anunțat că vechea clădire a Școlii Gimnaziale, construită în 1952 și acum în stare avansată de degradare, va fi reconstruită pentru a elimina riscul de prăbușire.
„Recent am semnat contractul de finanțare pentru această investiție, în valoare de 1,5 milioane de euro. Vorbim despre construirea unui nou corp de clădire modern, cu spațiu suficient și toate cele necesare desfășurării unui învățământ de calitate. Este un pas important pentru educația copiilor din Milișăuți”, a declarat Vasile Cărare.
El a subliniat că proiectul a presupus un efort considerabil din partea echipei din Primărie și a mulțumit colegilor implicați.
„Ei știu că nu a fost ușor. A fost multă muncă, stres, am avut și contestații, dar până la urmă ceea ce contează este că am reușit să obținem această finanțare”, a spus Cărare. Primarul din Milișăuți a precizat că următoarele etape sunt proiectarea tehnică, organizarea licitației pentru desemnarea constructorului, iar ulterior vor începe lucrările propriu-zise.


