La data de 30.06.2025, în jurul orei 23:50, echipajul de poliție al Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc din cadrul Biroului de Ordine Publică, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe str. Șandru din mun. Câmpulung Moldovenesc a oprit autovehiculul condus de către un bărbat din sat Slătioara, comuna Stulpicani, iar în urma testării cu aparatul etilometru a acestuia a rezultat o concentrație alcoolică de 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma consimțământului scris al șoferului, acesta a fost condus la unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, cu respectarea prevederilor legale, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge.
Polițiștii au întocmit dosarul penal privind săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. (1) din Codul Penal.


