Președinta Organizației Județene Suceava a PNL, Angelica Fădor, a fost desemnată vicepreședinte al partidului în timpul întâlnirii regiunii Nord-Est, care a avut loc sâmbătă la Roman. În această funcție, ea va reprezenta PNL în procesul de luare a deciziilor naționale alături de Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, și Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani.
Evenimentul face parte din pregătirile pentru Congresul Național al PNL, programat pe 12 iulie.
„A fost un moment important pentru consolidarea echipei liberale din Moldova și pentru desemnarea liderilor care vor reprezenta regiunea în conducerea națională a partidului. Organizația PNL Suceava are onoarea de a anunța alegerea președintelui filialei județene, Angelica Fădor, în funcția de vicepreședinte al Partidului Național Liberal. Această alegere reflectă atât încrederea colegilor liberali din întreaga regiune, cât și recunoașterea profesionalismului, dedicării și consecvenței cu care Angelica Fădor a reprezentat județul Suceava în plan politic și administrativ”, se arată într-un comunicat al PNL Suceava.


