Vatra Moldoviței devine ringul marilor confruntări, duminică, la Gala X-Fighters League

Sala Sporturilor „Ancuța Bodnar” din comuna Vatra Moldoviței va deveni scena unui adevărat festival al sporturilor de contact, odată cu desfășurarea celei de-a doua ediții a Galei X-Fighters League, un eveniment dedicat luptătorilor amatori și semi-profesioniști de kickboxing din întreaga țară.

Organizatorii promit un show complet: adrenalină, intensitate, atmosferă explozivă și o competiție de top, cu sportivi pregătiți să dea totul în ring. Main Event-ul serii este turneul piramidal cu 4 luptători, o luptă pentru glorie, centura X-Fighters League și marele premiu de 500 de euro.

„Deși avem pregătirea și experiența de anul trecut, există în continuare o anumită neliniște legată de această gală. Ne dorim ca ediția de anul acesta să fie și mai reușită decât prima. Vrem să fim cei mai buni, să ridicăm constant ștacheta, iar pentru asta este nevoie de implicare totală. Evident, acest lucru vine la pachet și cu emoții, dar suntem încrezători că totul va ieși bine.

Față de anul trecut, am adus câteva modificări importante. A fost o primă ediție, în care am învățat multe lucruri despre organizare, despre public și despre atmosferă. Anul acesta, am îmbunătățit în special poziționarea spectatorilor – ne-am asigurat că vor fi mai aproape de ring, pentru a simți intensitatea momentelor și a fi în contact direct cu sportivii.

Ne dorim o gală mult mai activă și mai energică. Invităm cluburile să vină cu bannere, cu susținători vocali, cu tot ce ține de spiritul competiției. Îi încurajăm să nu-și lase vocea acasă, pentru că ne propunem să creăm o atmosferă incendiară, mult mai intensă decât cea de anul trecut”, a declarat Dragoș Bodnărescu, campion european și organizator al Galei X-Fighters League.

Pe lângă meciurile spectaculoase, publicul va avea parte de surprize speciale și momente interactive, într-o gală care se anunță memorabilă.

Biletele vor putea fi achiziționate și direct la intrarea în sală.

Trebuie precizat că X-FIGHTERS este o sală modernă de kickboxing  din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în care copiii și tinerii vin și învață acest sport, antrenați fiind chiar de Dragoș Bodnărescu.