În mai puțin de un an, primarul Tiberius Lucuțar a atras peste 20,5 milioane de euro pentru dezvoltarea comunei Vama

La mai puțin de un an de la preluarea mandatului, primarul comunei Vama, Tiberius Lucuțar, a reușit să atragă fonduri europene și guvernamentale în valoare de peste 20,5 milioane de euro, destinate modernizării și dezvoltării localității. Acestei sume i se adaugă și bugetul propriu al comunei, pe care edilul l-a gestionat eficient, astfel încât și cu finanțare locală să poată realiza o serie de investiții benefice pentru comunitate. Și, deși în anul 2025 Primăria Vama a primit cu 1,2 milioane de lei mai puțin la repartizarea bugetară făcută de Guvern, Tiberius Lucuțar și echipa sa au reușit, prin economii de funcționare, să nu blocheze dezvoltarea comunei.

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte este cel de aducțiune a gazului metan în toate satele comunei, derulat prin ADI „Valea Moldoviței”. Cu o rețea de 54 de kilometri, proiectul prevede racorduri gratuite pentru aproximativ 1.800 de gospodării, iar, potrivit edilului, în satul Strâmtura, lucrările sunt deja finalizate, urmând să se intervină în satele Vama, Molid și Prisaca Dornei.

În paralel, se lucrează la Stația de Reglare și Măsurare (SRM), aflată tot în comuna Vama.

„Gazul ar trebui să ajungă în gospodăriile oamenilor până la sărbătorile de iarnă din 2026. Prin acest proiect oferim o alternativă la lemnele de foc. Este un pas important spre confort și modernitate”, a declarat primarul Tiberius Lucuțar.

Școlile din comună, complet dotate prin fonduri PNRR

 

În domeniul educației, comuna Vama a beneficiat deja de o investiție considerabilă, realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce a permis dotarea integrală cu apartură modernă  a tuturor unităților școlare din localitate, în care învață 550 de elevi. Fiecare clasă a fost echipată cu table interactive conectate la internet, mobilier nou, imprimante și echipamente didactice moderne. De asemenea, au fost amenajate două laboratoare multidisciplinare, pentru fizică, chimie și biologie, iar rețelele electrice au fost înlocuite complet.

De altfel, Primăria Vama are în derulare mai multe investiții esențiale în domeniul educației. Se lucrează la proiectare pentru reabilitarea și extinderea Școlii nr. 2, prin Programul Operațional Regional – Regiunea Nord-Est, precum și la documentația creșei de 42 de locuri finanțată prin PNRR, care va fi amplasată în apropierea stadionului comunal. Luceările la creșa din Vama vor demara în perioada imediat următoare.

Prin POR a fost depus și proiectul pentru o sală de sport multifuncțională, ce va fi amplasată în proximitatea clădirii Școlii „Iorgu G. Toma” Vama. Sala va fi construită în regim nZEB (Nearly Zero Energy Building), fiind dotată cu panouri fotovoltaice. Aceasta va deservi elevii în prima parte a zilei, iar după ora 15:00 va fi pusă la dispoziția comunității locale, astfel încât și tinerii să poată desfășura diferite activități sportive.

Un alt proiect ce-i poartă semnătura primarului Tiberius Lucuțar este cel privind înființarea Muzeului Comunal „Iorgu G. Toma”, pentru care a obținut o finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL). Muzeul face parte dintr-un pachet de investiții în valoare de 120.000 euro, care include și amenajarea unui teren de sport la Școala nr. 2 și un spațiu de joacă în satul Prisaca Dornei.

Investiții în energie verde și utilități edilitare

 

În ceea ce privește eficiența energetică, Primăria Vama a semnat un proiect cu Ministerul Energiei pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 198 kW, care va fi amplasat pe o suprafață de 25 de ari în zona Strâmtura. Panourile solare vor alimenta cu energie clădirile publice din comună, reducând considerabil costurile facturilor.

De altfel, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, comuna Vama a obținut finanțare pentru rețele de canalizare și o stație de epurare, în valoare de 16,5 milioane de lei. 

În paralel, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a fost aprobată modernizarea completă a iluminatului public în toate satele comunei. Potrivit edilului, până acum a fost modernizată o mare parte din rețeaua de iluminat public din comuna Vama, iar acest proiect vine în completare.

Din bugetul local, au fost finanțate mai multe proiecte punctuale care vizează infrastructura și sănătatea. Astfel, a fost finalizată reabilitarea bazinului 2 de apă, o investiție de 20.000 de euro, iar strada Mihail Sadoveanu a fost asfaltată pe o lungime de 1,2 km.

Primarul Lucuțar a adăugat că, în prezent, se lucrează la extinderea rețelelor de apă pe străzile Bradului și Băi (2 km), iar în zona Țarnă din satul Prisaca Dornei se proiectează o rețea de apă de 1,5 km, care va deservi aproximativ 50 de gospodării.

Un alt proiect cu impact direct asupra comunității este reabilitarea cabinetelor medicale din comună, pentru care s-au alocat 40.000 de lei. Astfel, Dispensarul de la Vama va deveni un mic centru medical, în care vor activa zilnic cinci medici specializați în medicină generală, cardiologie, ecografie și pediatrie, veniți din Iași.

Tot în acest an a fost finalizată renovarea parțială a sediului Primăriei, iar în centrul satului Vama a fost modernizat un spațiu de joacă pentru copii, în valoare de 300.000 de lei.

„Ne-am propus să facem administrație pentru oameni. Investim în educație, utilități, sănătate, infrastructură și energie, cu un scop clar: să oferim condiții de viață decente și oportunități reale de dezvoltare pentru fiecare familie din comuna Vama. Este o muncă intensă, dar rezultatele încep să se vadă și vom continua în acest ritm”, a declarat primarul Tiberius Lucuțar.