În contextul inundațiilor recente care au afectat județul Suceava, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) s-a reunit astăzi în ședință extraordinară, în format hibrid, pentru a adopta Hotărârea nr. 12/2025 privind solicitarea acordării de ajutoare umanitare interne de urgență din rezervele de stat.
Prefectul Traian Andronachi a condus ședința, care a vizat răspunsul prompt și eficient la solicitările formulate de Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din Broșteni, Ostra și Stulpicani, localități grav afectate de fenomenele hidrometeorologice.

În cadrul hotărârii adoptate, CJSU Suceava a solicitat Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale furnizarea gratuită a unor resurse esențiale, printre care 20 de construcții modulare complet echipate, 60 de tone de motorină pentru utilaje și generatoare, precum și 200.000 litri de apă potabilă îmbuteliată.
De asemenea, lista ajutoarelor include produse alimentare și nealimentare, precum conserve (pate de ficat, carne cu legume, gem de fructe), ulei, zahăr, orez, mălai, produse de igienă personală și îmbrăcăminte, menite să sprijine populația afectată.

Prefectul Andronachi a subliniat că aceste măsuri sunt fundamentale pentru gestionarea eficientă a consecințelor inundațiilor și pentru protejarea comunităților vulnerabile din județ.
Hotărârea adoptată va fi transmisă spre aprobare Departamentului pentru Situații de Urgență și altor instituții abilitate, urmând să fie implementată cât mai rapid pentru a oferi sprijinul necesar în zonele afectate.


