Într-o lume în care gesturile simple par tot mai rare, marți, 5 august, la Broșteni a avut loc o întâlnire tăcută, dar cutremurător de frumoasă. Artistul Aurel Tămaș, unul dintre cei mai iubiți interpreți ai muzicii populare românești, a ajuns în nordul țării nu pentru un concert, nu pentru aplauze sau luminile scenei, ci pentru a aduce alinare acolo unde apele au luat totul.
Aurel Tămaș a urcat în autoutilitară și a condus ore în șir până la Broșteni. În dubă, nu avea instrumente muzicale, ci o centrală termică, un boiler, saltele, mobilier, frigider, ladă frigorifică, plite, haine, ustensile de bucătărie. Pe listă: tot ce o familie avea nevoie după ce viitura le-a distrus casa. Pe față: emoție și modestie. În suflet: dorința sinceră de a face bine.
„Bucovina m-a primit cu drag tot timpul. M-a aplaudat, m-a respectat, și sunt bucuros și mândru de aprecierea lor. Acum era rândul meu să le întorc recunoștința, nu cu cântec, ci cu fapte”, a spus artistul Aurel Tămaș.
A ales familia Mironescu. Oameni simpli, demni, care au pierdut aproape tot în inundațiile care au lovit Broșteniul. Dar ce nu le-a luat apa le-a rămas în ochi: credința și speranța. Iar când l-au văzut pe Aurel Tămaș coborând din dubă, cu brațele pline și cu ochii ușor umeziți, cuvintele s-au blocat. Iar lacrimile au spus totul.
În curtea casei scăldate în noroi și tăcere, familia a descoperit lucrurile trimise „de sus”, de sus din Cluj, dar mai ales dintr-o inimă caldă. A fost emoție, a fost zâmbet, a fost speranță.
La Broșteni, Aurel Tămaș nu a venit cu microfonul, ci cu sufletul. A urcat dealuri, a trecut prin noroaie și a dus personal fiecare obiect acolo unde mâinile altora nu au mai ajuns. Pentru că așa e el. Un artist mare și un OM și mai mare.
Vizita sa nu a fost doar un ajutor material. A fost o mângâiere. A fost dovada că, atunci când țara pare să se clatine, se găsește mereu câte un om care să-i sprijine temelii.
De data aceasta, Aurel Tămaș a fost puntea care a legat Clujul de Broșteni, muzica de solidaritate și scena de viață.
Într-un colț de țară unde apele au lăsat durere, Aurel Tămaș a adus lumină. Și nu din reflectoare, ci din inimă.
