Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat vineri seara, la Iași, la un concert caritabil dedicat sprijinirii comunităților sucevene grav afectate de recentele inundații. Evenimentul, organizat cu implicarea autorităților locale, a Episcopiei Romano-Catolice și a unor artiști de renume, a reunit sute de oameni în jurul unui scop comun: oferirea de ajutor și speranță celor loviți de calamitate. În discursul său, Gheorghe Șoldan a subliniat importanța solidarității și a sprijinului reciproc, indiferent de distanțe sau granițe.

„Aseară, la Iași, am luat parte la un concert caritabil organizat pentru sprijinirea comunităților din Suceava afectate de inundații.
Le mulțumesc ieșenilor, domnului primar Mihai Chirica, Episcopiei Romano-Catolice, artiștilor și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment deosebit de frumos și emoționant.
La invitația organizatorilor, le-am vorbit celor prezenți despre ce înseamnă să treci, într-o singură noapte, de la liniște la dezastru.
Să fii zi de zi în mijlocul oamenilor copleșiți de durere și să găsești soluții, pentru a le reda speranța, normalitatea.
Am vorbit, însă, și despre cum e să simți că nu ești singur.
Despre faptul că, indiferent cât de departe suntem unii de ceilalți, în județe sau țări diferite, solidaritatea oamenilor e mai puternică decât orice calamitate.Mulțumim, Iași!”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.



