În noaptea de 15 august 2025, la ora 00:57, polițiștii din Vatra Dornei au fost alertați cu privire la un șofer care circula haotic, existând suspiciunea că se află sub influența alcoolului.
Un echipaj din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei a intervenit imediat, identificând pe DN 17B, pe raza comunei Dorna Arini, un autoturism marca Volkswagen Golf ce se deplasa din direcția Crucea spre Vatra Dornei. La volan se afla G.E., de 70 de ani, din comuna Cornu Luncii.
Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Cercetările continuă sub coordonarea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Dorna Arini.


