Solidaritatea prinde contur concret la Broșteni, unde șapte camioane pline cu materiale de construcție, trimise din Maramureș, au ajuns astăzi în orașul grav afectat de viitura de la sfârșitul lunii iulie.
Convoiul umanitar a fost organizat la inițiativa președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, care a însoțit transportul și a venit personal la Broșteni, alături de prefectul județului Maramureș, Florian Salajeanu, și senatorul Sorin Vlașin.
Ajutorul concret a fost livrat la depozitul special amenajat de Primăria Broșteni și a început deja să fie distribuit familiilor afectate, pentru reconstrucția locuințelor. Printre materialele trimise se numără cărămidă, ciment, gresie, faianță, polistiren și vată bazaltică.
„Le mulțumesc maramureșenilor și autorităților din județul vecin pentru gestul lor de solidaritate. Este o dovadă că, dincolo de granițele administrative, inimile noastre bat la fel când vine vorba de sprijin între oameni”, a declarat Gheorghe Șoldan, deputat de Suceava, aflat la fața locului.
Maramureșul a fost alături de Broșteni încă din primele ore ale dezastrului, prin intervenția promptă a pompierilor ISU. Și astăzi, aceștia continuă să ajute la curățarea șanțurilor și la alte activități de refacere.
Împreună cu prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, și delegația din Maramureș, autoritățile au vizitat zona Neagra, una dintre cele mai afectate localități. Primele case complet distruse au fost deja reconstruite, iar în alte locuri lucrările sunt în plină desfășurare.
„Broșteniul va fi reconstruit! Este o promisiune pe care am făcut-o încă din prima zi și pe care o respectăm. Prin astfel de gesturi, construim cel mai puternic baraj – al solidarității – pe care nicio nenorocire nu îl poate doborî”, a adăugat Gheorghe Șoldan.
Speranța renaște în Broșteni, odată cu fiecare locuință refăcută și cu fiecare act de solidaritate.


