Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat că unii dintre inculpaţii în dosarul lui Călin Georgescu au „legături certe, documentate din toate punctele de vedere cu Federaţia Rusă”. Acesta a adăugat că o persoană din anturajul fostului candidat la alegerile prezidenţiale are filmări pe conturile de socializare cu componenta militară din Cecenia a armatei ruse, scrie News.ro.
El a adăugat că persoanele care au legături certe cu Rusia au inclusiv filmări pe reţelele de socializare: „O parte dintre persoanele din anturajul fostului candidat la prezidenţiale, inclusiv unul dintre cei pe care îi aveţi în fotografii, este documentat cu legături certe cu Rusia, inclusiv prin intermediul apropiaţilor săi, ai prietenei şi aşa mai departe cu legături inclusiv filmate pe conturile de socializare cu componenta militară din Cecenia a armatei ruse”.


