Joi, 18 septembrie 2025, primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, se află la Chișinău, Republica Moldova, unde participă la Forumul internațional pentru cooperare transfrontalieră și europeană. Evenimentul reunește lideri politici și administrativi din Republica Moldova, Ucraina și Polonia, precum și reprezentanți ai Parlamentului European.
În cadrul forumului, primarul Vasile Iliuț a discutat, alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, despre procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și despre oportunitățile de atragere a fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților locale.
„Integrarea europeană nu este doar un obiectiv politic, ci și o șansă reală de dezvoltare pentru comunități, prin investiții în infrastructură, educație, mediu și economie locală”, a declarat primarul din Vicovu de Sus.
Potrivit acestuia, astfel de întâlniri sunt esențiale pentru schimbul de bune practici între autoritățile locale și pentru crearea unor parteneriate care să aducă beneficii concrete cetățenilor.


