Joi, 25 septembrie, a avut loc Consfătuirea cadrelor didactice din județul Suceava pentru nivelul învățământului timpuriu. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și coordonat de inspectorul pentru învățământ preșcolar Maria Todereanu. Manifestarea s-a desfășurat în două sesiuni și a reunit un număr mare de educatori, profesori și directori de unități școlare.
Printre participanți s-a numărat și Alexandru Covașă, expert în comunicare cu o vastă experiență în mass-media locală și națională. Acesta a apreciat profesionalismul organizării și implicarea Inspectoratului Școlar în dezvoltarea educației timpurii din județ.

„Am rămas plăcut surprins de organizarea de care a dat dovadă doamna Maria Todereanu și de implicarea în dezvoltarea învățământului timpuriu din județul Suceava. Dezvoltarea infrastructurii educaționale rămâne un obiectiv central. Ceea ce s-a clădit prin acest eveniment reprezintă o investiție în educație și în viitorul copiilor, ce se va vedea peste ani. Copiii de azi sunt adulții de mâine care, printr-o bază solidă și o educație armonioasă, vor putea construi o societate mai bună. Mă înclin în fața cadrelor didactice care ne formează copiii. Misiunea dumneavoastră nu este deloc ușoară și suntem alături de dumneavoastră. Împreună construim viitorul de mâine”, a declarat Alexandru Covașă.
Evenimentul a subliniat importanța colaborării între autorități, cadre didactice și comunitate pentru îmbunătățirea calității educației timpurii din județul Suceava.



