Nereguli depistate la două depozite de lemn din Poiana Stampei și Iacobeni

Polițiștii din Vatra Dornei, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, au făcut marți, 30 septembrie, mai multe controale la depozite de material lemnos, în cadrul unei razii organizate pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniu.

La un depozit din satul Dornișoara din comuna Poiana Stampei  verificările au arătat diferențe între stocul înregistrat în SUMAL 2.0 și cel real. A fost găsită în plus cantitatea de 3,42 metri cubi de lemn rotund de rășinoase. Firma nu respecta nici obligația de a împrejmui depozitul. Societatea a fost sancționată cu avertisment și amendă de 5.000 de lei, iar lemnul, evaluat la 838 de lei, a fost confiscat.

Nereguli similare au fost depistate și la o societate de profil din comuna Iacobeni. Aici, polițiștii au descoperit un surplus de 6,30 metri cubi de lemn rotund de rășinoase. Firma a fost sancționată conform legislației în vigoare, iar lemnul, cu o valoare de 1.304 lei, a fost confiscat.