Duminică, 26 octombrie, în jurul orei 14:10, un bărbat din satul Demăcușa, comuna Moldovița, a murit subit în curtea cumnatului său, la scurt timp după ce s-a întors de la un bar din centrul localității.
Potrivit anchetei preliminare, G. C., localnic în vârstă de 62 de ani, s-a deplasat în cursul dimineții în sat, unde a consumat băuturi alcoolice. În jurul prânzului, acesta a revenit la locuința cumnatului său, G. M., aflată în zona Darieni. Martorul a povestit polițiștilor că, imediat ce bărbatul a intrat în curte, s-a prăbușit la pământ și nu a mai dat semne de viață.
La fața locului a intervenit un echipaj medical care a încercat resuscitarea victimei, însă fără succes. Medicii au declarat decesul bărbatului.
Polițiștii Secției 14 Vama, sosiți la fața locului, au constatat că victima nu prezenta urme vizibile de violență. Din declarațiile membrilor familiei reiese că G. C. suferea de afecțiuni cardiace, dar nu figura în evidențele medicului de familie cu un diagnostic confirmat.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările continuând pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs decesul.


