IMM România avertizează: O nouă propunere legislativă lovește direct în mediul de afaceri românesc

O nouă inițiativă legislativă, depusă recent la Senat sub numărul L339/2025, stârnește indignarea mediului de afaceri. Organizația IMM ROMÂNIA respinge categoric modificările propuse la Legea societăților nr. 31/1990, Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat și Ordonanța nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, acuzând că acestea impun costuri și obligații inutile pentru întreprinderi.

Potrivit proiectului, toate hotărârile Adunărilor Generale ale Acționarilor (AGA) din societățile comerciale cu o cifră de afaceri peste 400.000 de lei ar trebui legalizate de notar sau atestate de avocat. IMM ROMÂNIA consideră această măsură o povară suplimentară pentru firme, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, care ar fi nevoite să plătească onorarii stabilite arbitrar de profesiile juridice.

Reprezentanții organizației subliniază că inițiatorii nu au realizat Testul IMM, un pas obligatoriu pentru evaluarea impactului asupra mediului de afaceri. De asemenea, nu există o analiză de fundamentare sau o justificare economică pentru aceste modificări.

„Această propunere favorizează exclusiv notarii și avocații, fără să aducă beneficii reale mediului de afaceri. În plus, blochează activitatea companiilor, mai ales acolo unde există un singur asociat, care ar fi obligat să plătească pentru fiecare decizie luată în propria firmă”, transmite IMM ROMÂNIA.

Organizația atrage atenția că măsura creează un paralelism legislativ inutil, întrucât Legea nr. 265/2022 reglementează deja procedura de înregistrare online a societăților la Registrul Comerțului. Mai mult, eliminarea termenului „temporar” din prevederile privind stabilirea sediului social al unei firme la biroul unui avocat ar putea facilita evaziunea fiscală și înregistrarea fictivă a sediilor.

IMM ROMÂNIA consideră că propunerea subminează rolul departamentelor juridice din companii și elimină competențele consilierilor juridici, obligând firmele să apeleze la servicii externe pentru sarcini deja reglementate intern.

„Această inițiativă nu întărește încrederea în mediul economic, ci o erodează. Este o măsură birocratică, costisitoare și fără logică economică”, se mai arată în comunicatul organizației.

IMM ROMÂNIA cere respingerea de urgență a propunerii legislative L339/2025, considerând-o o intervenție nejustificată care afectează competitivitatea și stabilitatea întreprinderilor românești.