După un an în fruntea Primăriei Suceava, primarul Vasile Rîmbu admite că nu toți cetățenii sunt mulțumiți de activitatea sa. Edilul crede chiar că o parte dintre suceveni „regretă deja” votul acordat în 2024, însă le cere răbdare și susține că adevărata evaluare se va putea face abia la finalul mandatului.
„Unii, poate, s-au grăbit să tragă concluzii și regretă votul dat, dar nu au toate paginile cărții. Îi rog să aibă încredere. Când vom încheia mandatul, se va vedea clar creșterea nivelului de confort în oraș”, a spus Vasile Rîmbu.
Primarul a transmis că nu intenționează să prezinte un bilanț al primului an de activitate, motivând că va face o analiză completă abia la sfârșitul anului calendaristic. Deși afirmă că este „mulțumit, spre foarte mulțumit” de rezultatele administrației, edilul consideră că „nu și-a arătat încă întreaga capacitate administrativă”.
Rîmbu a enumerat câteva realizări punctuale, lucrări de reparații stradale, modernizarea locurilor de joacă și amenajarea unor spații verzi, dar a ținut să precizeze că toate acestea „nu sunt merite personale, ci rezultate obținute cu banii contribuabililor”.
Mai mulți suceveni acuză însă lipsa unei comunicări clare din partea primarului și absența informațiilor despre proiectele în derulare. Edilul recunoaște această deficiență.
„Recunosc, nu am comunicat suficient. Nu am explicat mereu ce facem și de ce facem. Voi corecta acest lucru. Sucevenii trebuie să primească informațiile complete”, a spus el.
În același timp, Rîmbu a precizat că nu intenționează să ofere actualizări zilnice despre activitatea primăriei.
„Nu o să vin să spun de fiecare dată că am semnat sau am parafat un document. Prefer să vorbim doar când un obiectiv este finalizat. Îmi place să ne întâlnim în fața lucrurilor făcute, nu a intențiilor”, a declarat primarul.
Evitarea unui bilanț public și comunicarea deficitară par să fi alimentat nemulțumirile unei părți din electorat. Mulți suceveni cer mai multă transparență și claritate în modul în care sunt cheltuiți banii publici.
Deocamdată, Vasile Rîmbu mizează pe răbdarea cetățenilor și pe promisiunea că „rezultatele vizibile” vor apărea în anii următori. Până atunci, imaginea primarului rămâne marcată de o relație rece cu presa locală și de un dialog precar cu sucevenii care l-au adus în funcție.


