Bărbat din Mitocu Dragomirnei, depistat în trafic, deși consumase cantități impresionante de alcool

Pe 29 octombrie 2025, la ora 07:25, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au oprit pentru control pe DJ 208D, localitatea Mitocu Dragomirnei, un autoturism marca AUDI A3 care circula spre Suceava.

La volan a fost identificat C. F., domiciliat în Mitocu Dragomirnei. Conducătorul auto emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. C. F. a fost condus la U.P.U. Suceava pentru recoltarea a două mostre biologice și stabilirea alcoolemiei exacte.

Verificările au arătat că autoturismul deține poliță RCA și inspecție tehnică valabile. C. F. a fost informat că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul Penal, dosarul urmând a fi soluționat de SPR 8 Adâncata.