Cum schimbi total înfățișarea unui spațiu cu o vopsea decorativă pensulată de la Decosti 

Există, desigur, zicala cu schimbi locul, schimbi norocul; dar acest lucru necesită cheltuieli majore, așa că avem o alternativă mai simplă. Orice spațiu, fie el locativ sau comercial, poate fi schimbat rapid, doar cu ajutorul unei vopsele decorative. Aceasta poate fi aplicată și de către un amator în domeniu, deoarece este simplu de mânuit. 

Cu vopselele decorative de la Decosti oricine poate deveni un designer de interior priceput. Ele sunt variate ca și efect, se pot obține modele și texturi foarte interesante, chiar după prima aplicare. Dacă mai punem la socoteală și materialele profesionale, se iese pe plus. Iată de ce. 

 

Ce este și la ce ajută o vopsea decorativă pensulată? 

 

Sunt multe vopsele decorative care pot schimba complet o încăpere, inclusiv tavanul acestuia. Chiar și spațiile mai generoase, de tip sală de evenimente se pot vopsi cu acestea, rezultând texturi total diferite. Perlate, mătăsoase, în ape sau imitând piatra de râu, acestea sunt doar o parte din vopselele care se pot folosi. 

În ceea ce privește o vopsea decorativa pensulata, aceasta este o vopsea din categoria premium. Ea se poate folosi pentru a finisa interioare de tipul dormitoare, camere de zi chiar și săli pentru recepții. 

Odată aplicată această vopsea de la Decosti conferă un efect metalizat sidefat, cu sfere de sticlă. Efectul este special și în același timp are un impact vizual deosebit. 

Lumina care cade în diverse unghiuri va produce jocuri strălucitoare. Vopseaua este produsă în România, din materiale calitative. Se poate folosi ca atare sau diluată cu 5% apă. Are o acoperire între 6-8 metri pătrați pe litru. Se poate cumpăra în recipiente de un litru sau trei litri, după preferințe și nevoi. 

 

Cum se recomandă folosirea vopselelor decorative de la Decosti? 

 

Pentru cei care adoră să facă lucrurile singuri, aplicarea unei vopsele va fi doar muncă creativă. Cu accesoriile potrivite, nici nu le va lua mult timp să facă acest lucru. Echipa de la Decosti recomandă aplicarea pe suprafețe compatibile, de tipul tencuieli noi sau mai vechi, beton sau gips carton. 

De asemenea, genul acesta de vopsea se pretează foarte bine și aplicată peste zugrăveli vechi coezive. Cu ajutorul unei pensule late, disponibilă în oferta magazinului online, se aplică neuniform. Uscarea poate dura aproximativ o oră. Pentru un efect mai intens se poate aplica și al doilea strat. 

Atenție însă la temperatura de aplicare, aceasta trebuie să fie cuprinsă între 6 și 35 grade Celsius. Variațiile sub sau peste aceste temperaturi nu sunt indicate pentru întinderea vopselei. Aceasta nu se va usca uniform și nu va rezista așa cum ar trebui. După vopsire, vopseaua se va păstra în ambalajul original până la doi ani. 

Alte vopsele decorative disponibile în magazin sunt și cele perlă metalică, cu reflexe perlate sau cele lavabile. Ca efecte speciale se pot folosi și sclipiciul decorativ pigment intens, pentru pereții interiori. Diverse nuanțe se pot comanda pentru efecte inedite. 

 

Pentru o eleganță clasică aplicați efectul stucco venețian

 

O sală de evenimente sau de recepții poate fi decorată într-un mod renascentist, cu aplicarea unei vopsele decorative. Este vorba despre una dintre cele mai rafinate vopsele decorative. Efectul stucco venețian este inspirat din arhitectura italiană, redând marmura șlefuită, cu un luciu subtil. 

Această vopsea se poate aplica de la dormitoare până la holuri sau recepții hoteluri. Un efect deosebit îl va crea și în spațiile comerciale sau în hotelurile cu tavane înalte. Indicată și pentru săli spațioase, cu evenimente de lux. 

Pensule, gletiere, dar și amorse se găsesc în același loc, la magazinul online decosti.ro. 

 

Sursa foto: decosti.ro 

Contact: [email protected]