Strop de Românie pentru 700 de oameni, la Torino. Alexandru Brădățan și Angelica Flutur au fost „acasă” pentru toți participanții

Un strop de Românie, în lumea mare, poate părea simplu de adus, însă, misiunea e de-a dreptu’ complexă. E nevoie de multă muncă, de curaj și încredere, pentru a-i face pe oameni să se simtă ca la ei acasă. Ingredientele reușitei sunt multe, dar de fiecare dată, plasă de siguranță e sufletul pe care îl pui în ceeea ce faci. De ani buni, misiunea aceasta le e scop inimoșilor români Marcel și Nicoleta Grămadă, care organizează petreceri pentru românii din Italia. Se întrec cu fiecare ediție, iar drept mărturie stau zâmbetele și lacrimile oamenilor care participă la evenimentele lor. La fel s-a întâmplat și sâmbătă, 10 noiembrie, la cea de-a cincea ediție a celei mai așteptate petreceri din diaspora, un eveniment devenit deja o tradiție în nordul Italiei.

Organizatorii, Marcel și Nicoleta Grămadă, au pus și de această dată mult suflet, transformând întâlnirea într-o adevărată sărbătoare a comunității românești. De la prima ediție și până astăzi, evenimentul a crescut spectaculos, iar ediția din 2025 este considerată de participanți cea mai reușită de până acum.

Pe scenă au urcat artiști îndrăgiți, care au adus un strop din spiritul românesc, dar și un colț de Bucovina, în inimile celor plecați departe de casă: Angelica Flutur și Alexandru Brădățan, dar și interpreții Ioana Filip, Pavel Timu și Maria Tucan și  Formația „Frații Iațchiv” din Suceava.

Un detaliu deosebit a fost faptul că majoritatea participanților au purtat cu mândrie portul popular românesc, transformând sala într-un adevărat colț de România. Cămășile cusute cu migală și iile tradiționale au dat culoare și autenticitate serii.

Participanții veniți din Italia, Franța, Germania, România și Basarabia au spus la unison că această ediție a fost „cea mai frumoasă de până acum”. Și pentru că petrecerea a avut loc de Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, mulți dintre cei prezenți și-au sărbătorit și onomastica.

Succesul serii se datorează, în mare parte, implicării și energiei extraordinare a Nicoletei Grămadă, sufletul evenimentului, care reușește de fiecare dată să aducă oamenii împreună și să ofere o atmosferă de neuitat.

Alexandru Brădățan și Angelica Flutur, ambasadorii tricolorului

Să străbați atâția kilometri, să îmbraci costumul popular și să te prezinți în fața oamenilor ce știu bine, ca nimeni altcineva, că Dorul reprezintă un moment complex pentru orice artist. Le ești, practic, stropul de bucurie, pauza de la munca printre străini și devii, cu sau fără voia ta, ACASĂ, pentru aceștia.

Și, atunci, nu-ți rămâne decât să-ți cânți țara, neamul, cu la fel de multă responsabilitate. Mereu autentici și întotdeauna impecabili ca ținută și repertoriu, artiștii-etalon ai Bucovinei, Alexandru Brădățan și Angelica Flutur, au reușit, și de această dată, la Torino, să le ofere oamenilor daruri pe care toți banii lumii n-ar fi reușit: amintiri de păstrat în cutia de aur a inimii. Adevărați artiști, de modă veche și cu lipici la public nou, aceștia au cântat, au dansat și s-au veselit, în simplitate, alături de românii prezenți.