Individul care a înjunghiat un șofer de Bolt, cercetat penal pentru lovire și furt calificat

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a început urmărirea penală împotriva unui bărbat acuzat de lovirea unui șofer de taxi în regim bolt și de furt calificat. Faptele au avut loc pe 21 noiembrie 2025, în jurul orei 21:40, pe o stradă din municipiul Suceava.

Anchetatorii au stabilit că între pasager și conducătorul auto a izbucnit un conflict legat de costul cursei. În timpul disputei, pasagerul l-a atacat pe șofer cu un cuțit. Victima a fost rănită prin două înjunghieri la nivelul membrelor și printr-o tăietură la palmă.

După agresiune, bărbatul a rămas singur în autoturism. În acest timp a luat 115 lei și un telefon mobil Samsung S23, bunuri aparținând șoferului.

Pe 22 noiembrie, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. În aceeași zi, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Parchetul continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.