Prietenul șoferului implicat în accidentul mortal de pe DJ 208, reținut pentru ștergerea urmelor și modificarea locului faptei

Continuă cercetările în cazul accidentului rutier produs pe 19 noiembrie 2025, pe DJ 208, în urma căruia un bărbat de 47 de ani din Preutești și-a pierdut viața, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. Anchetatorii au stabilit noi detalii privind modul în care au fost ascunse urmele lăsate de vehiculul implicat.

Potrivit anchetei, imediat după producerea accidentului, șoferul a condus autoturismul Volkswagen Passat până la locuința unui prieten din localitatea Arghira, comuna Preutești, unde a parcat mașina. Atât inculpatul, cât și martorul au confirmat ulterior că pe roata dreapta față și pe portierele din partea dreaptă se aflau stropi de sânge. Prietenul acestuia ar fi spălat acele urme folosind o sticlă cu apă.

Reexaminarea autoturismului a scos la iveală urme de destratificare a prafului dispuse dinamic, de pe portiera dreapta spate până spre aripa din față, indicând o posibilă contactare a victimei.

După ștergerea urmelor de sânge, șoferul a condus autoturismul aproximativ 600 de metri, până la marginea unei păduri și înapoi, cu intenția de a acoperi eventualele urme rămase, murdărind caroseria cu noroi.

În urma probelor administrate, prin ordonanța din 25 noiembrie 2025, organele de cercetare penală au dispus extinderea urmăririi penale față de prietenul șoferului sub aspectul infracțiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

La data de 26 noiembrie 2025, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași infracțiune, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.