Părintele Patriarh Daniel a oficiat Slujba Sfinţirii Mari a apei, la Sărbătoarea Botezului Domnului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, cu un sobor de preoţi şi diaconi. Dumnezeu doreşte să sfinţească şi casele noastre prin stropire cu apă sfinţită, a transmis, marţi, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Preafericitul Părinte Daniel, credincioşilor ortodocşi prezenţi în Dealul Mitropoliei. Patriarhul Daniel le-a explicat oamenilor și care e rolul „apei mari”, dar și cum trebuie ea băută.
„Sărbătoarea Botezului Domnului este o sărbătoare de binecuvântare şi bucurie. Ne bucurăm că Dumnezeu ne iubeşte. Ne bucurăm că Dumnezeu ne sfinţeşte. Ne bucurăm că Dumnezeu ne binecuvântează şi doreşte să binecuvânteze şi să sfinţească nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre prin gustare din apă sfinţită. Dumnezeu doreşte să sfinţească şi casele noastre prin stropire cu apă sfinţită şi, desigur, toate activităţile noastre, grădinile, ogoarele şi tot ceea ce avem noi. Aşadar, este o mare bucurie să ne aducem aminte că noi, cei care ‘în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat’, după cum se cântă azi la Sfânta Liturghie”, a spus Patriarhul, după săvârşirea Slujbei Sfinţirii Mari a Apei (Agheasma Mare), în ziua Botezului Domnului.
Ce semnifică afirmaţia „în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”?
„Cum ne îmbrăcăm într-o persoană? Ne îmbrăcăm cu o haină, dar nu se obişnuieşte să se spună că mă îmbrac în cineva. Căci ‘în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat’ înseamnă aceasta: v-aţi îmbrăcat în lumina Lui Hristos, în iubirea Lui Hristos şi în arvuna vieţii veşnice a Lui Hristos”, a spus Patriarhul Daniel.
„Sfântul Simeon al Tesalonicului, care a trecut la Domnul în anul 1429, spune că astăzi serbăm înnoirea sau actualizarea Botezului Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, dar şi înnoirea sau actualizarea botezului nostru propriu. Deci, ne amintim de Botezul Domnului pentru că Domnul Iisus Hristos se află în Biserică până la sfârşitul veacurilor, împreună cu cei ce cred în El. Şi de aceea, Sărbătoarea Botezului este înnoirea Botezului Său în viaţa Bisericii. Şi de asemenea, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, că în această zi a Botezului Domnului ne amintim şi de botezul nostru propriu. Chiar dacă noi am fost copii atunci când am fost botezaţi, această zi a Botezului Domnului este şi o înnoire a botezului nostru propriu. De aceea gustăm din apa sfinţită în această zi, pentru că Agheasma Mare nu se săvârşeşte în alte zile din an, decât la sărbătoarea Botezului Domnului. Chiar dacă se săvârşeşte în Ajun, se săvârşeşte în Sărbătoarea Botezului Domnului, deoarece Liturghia din Ajun a Sfântului Vasile cel Mare este precedată de Vecernie, iar prin Vecernia aceasta trecem în ziua Botezului Domnului”, a arătat Patriarhul.
Care este „folosul” Apei Mari
„Pentru ce folosim Agheasma Mare pe care o luăm astăzi după sfinţirea ei? Trei sunt lucrurile deosebite ale acestei Ape Sfinţite.
- În primul rând, ea este Sfinţitoare de suflet şi de trup, de case, de gospodări şi de grădini.
- În al doilea rând, Agheasma Mare este Vindecătoare de boli sufleteşti şi trupeşti. De aceea, Agheasma Mare o iau, în timpul anului, şi cei care sunt foarte bolnavi, precum şi cei care nu au voie să se împărtăşească, ca o consolare sau mângâiere, primesc dezlegare de la duhovnic pentru a lua Agheasma Mare.
- În al treilea rând, Agheasma Mare este Eliberatoare de duhuri necurate, de patimi rele şi de situaţii dificile. Adică, prin gustarea Agheasmei Mare şi prin stropirea cu aceasta, se alungă patimile şi duhurile necurate sau duhurile rele. De aceea, când omul are tulburări, încercări în viaţă, foloseşte această Agheasmă Mare”, a spus Patriarhul.
În viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe, a precizat PF Daniel, Agheasma Mare se foloseşte la sfinţirea antimiselor, a veşmintelor bisericeşti, la sfinţirea obiectelor bisericeşti, la sfinţirea clopotelor şi altele.
„În încheiere, amintim faptul că Domnul Iisus Hristos a venit în lume ca să sfinţească întreaga lume, nu numai sufletul şi trupul omului, ci şi întreg Cosmosul, întreaga Creaţie. Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să simţim iubirea Domnului Iisus Hristos faţă de noi şi să îi răspundem cu credinţă, cu iubire şi cu fapte bune”, a mai spus Patriarhul.
Cum se bea Agheasma mare?
„O să primiți Agheasma Mare și anafură. Această Agheasmă Mare se ia mai înainte și după ea se ia anafură. În general, când se ia aghiasma mică, se ia mai întâi anafura, apoi aghiasma mică. Acum, în această perioadă, până în 14 ianuarie – cu 8 zile în plus față de ziua de azi – se ia aghiasma mare pe nemâncate. Se ia inainte și după ea se ia anafură. Agheasma mare a fost sfințită prin două serii de trei invocări a duhului sfânt, pe când anafura nu e sfințită prin invocarea duhului sfânt, ci doar binecuvântată, fără invocarea duhului sfânt”, a explicat Patriarhul Daniel, potrivit stiripesurse.ro.


