Serviciul de Ambulanță Suceava, bilanț amplu de activitate. Directoarea Mihaela Ianovici: „Vom fi acolo ori de câte ori viața oamenilor depinde de noi”

Serviciul Județean de Ambulanță Suceava anunță un bilanț solid al activității desfășurate, bazat pe măsuri concrete care au vizat personalul, dotările și modul de coordonare a intervențiilor medicale de urgență.

Conducerea instituției a pus accent pe două direcții clare, resursa umană și modernizarea parcului auto. În cursul anului, SAJ Suceava a realizat 13 angajări, dintre care trei pe perioadă determinată. Procedurile de recrutare au respectat strict legislația, concursurile fiind organizate de comisii formate din cinci membri, inclusiv specialiști externi, pentru a garanta transparența și corectitudinea selecției.

Pentru a asigura continuitatea intervențiilor, acolo unde au apărut lipsuri temporare de personal, au fost aplicate măsuri legale de mobilitate, prin transferuri și delegări, exclusiv pentru acoperirea substațiilor afectate de concedii medicale prelungite sau dezechilibre punctuale.

Un pas important a fost făcut și la nivelul dotărilor. Parcul auto a fost reînnoit cu o ambulanță de tip C și 11 ambulanțe de tip B2. Autosanitarele au fost repartizate în funcție de nevoile operative, una la Fălticeni, cinci la stația centrală Suceava și câte una la Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Siret și Vatra Dornei. Noile ambulanțe au înlocuit autospeciale aflate în exploatare din 2008, cu peste un milion de kilometri parcurși, ceea ce a crescut siguranța pacienților și a echipajelor.

Pentru protejarea noilor autosanitare, a fost construită o copertină specială, finanțată din fonduri ale Ministerului Sănătății. Totodată, personalul operativ a primit echipamente individuale de protecție, respectiv încălțăminte adecvată și pelerine de ploaie, utile mai ales în intervențiile desfășurate pe vreme nefavorabilă.

La nivel de dispecerat, SAJ Suceava a continuat implementarea sistemului informatic GEMA, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale. Dispecerii au fost instruiți etapizat, iar noul sistem a dus la o coordonare mai bună a intervențiilor și la o comunicare mai eficientă între structurile operative.

Componenta de educație pentru sănătate a fost consolidată printr-un contract de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Cadrele didactice beneficiază de instruire în acordarea primului ajutor, iar elevii din județ participă în continuare la activități practice menite să îi pregătească pentru situații de urgență.

Anul a marcat și o premieră simbolică. Ziua Ambulanței, sărbătorită pe 28 iulie, a fost organizată pentru prima dată la sediul SAJ Suceava. Evenimentul a reunit instituțiile partenere din județ, alături de reprezentanți ai Federației Naționale Sindicale din Asistență și Salvare și ai sindicatului reprezentativ din cadrul serviciului.

Tot în acest an a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă, în urma dialogului dintre conducere și sindicat. Documentul oferă un cadru clar al relațiilor de muncă și sprijină stabilitatea activității într-un domeniu esențial pentru siguranța publică.

Volumul de muncă reflectă presiunea constantă asupra echipajelor. În anul precedent, ambulanțele din județ au răspuns la aproximativ 60.000 de solicitări și au transportat 68.400 de pacienți către unități medicale. Dintre acestea, 4.000 de intervenții au fost realizate cu echipaje cu medic. Aproximativ 16.000 de solicitări au fost cod roșu, iar în 60 de cazuri pacienții au fost resuscitați. Pentru toate aceste misiuni, autosanitarele au parcurs peste 2.500.000 de kilometri, echivalentul a circa 62 de înconjururi ale Pământului.

Pentru anul 2026, conducerea SAJ Suceava transmite că echipele vor continua să răspundă rapid și eficient tuturor solicitărilor, oferind asistență medicală prespitalicească la un nivel profesional ridicat, în spiritul devizei „Totdeauna tuturor gata pentru ajutor”.

„Anul care a trecut a însemnat multă muncă, responsabilitate și decizii luate pentru siguranța pacienților și a personalului nostru. Am investit în oameni, în ambulanțe noi și în modernizarea sistemelor de intervenție, pentru ca fiecare solicitare să primească un răspuns rapid și corect. Cele peste 60.000 de misiuni confirmă volumul uriaș de activitate și dedicarea echipajelor noastre. În 2026, Serviciul de Ambulanță Județean Suceava va continua să fie prezent, prompt și pregătit, ori de câte ori viața oamenilor depinde de noi”, a declarat managerul general al SAJ Suceava, Mihaela Ianovici.