Șofer băut, după ce a intrat cu mașina în clădirea unei stații PECO din Vatra Dornei

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 28 ianuarie 2026, în municipiul Vatra Dornei, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu clădirea unei stații PECO.

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată în jurul orei 00:20. Echipajele s-au deplasat la stația Soccar de pe strada Roșu, unde au identificat un autoturism Audi și pe conducătorul acestuia, un bărbat din Vatra Dornei.

Întrucât șoferul prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.