O tentativă de automutilare extremă a mobilizat forțele de intervenție din Rădăuți sâmbătă dimineață, după ce un conflict cauzat de o despărțire recentă a degenerat într-o scenă sângeroasă.
Incidentul a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 10:46, chiar de către fosta parteneră a bărbatului, P.E.G. Polițiștii sosiți de urgență la fața locului au găsit o situație critică în imobilul unde cei doi locuiseră împreună.
Din primele cercetări, se pare că femeia se afla în locuință pentru a-și face bagajele în vederea mutării definitive, după o ruptură recentă în relație. În acel moment, fostul concubin, D.V., vizibil afectat de situație, ar fi pus mâna pe un cuțit din bucătărie și a început să își provoace răni grave la nivelul gâtului și al brațelor.
Echipajul SAJ Rădăuți sosit la fața locului l-a găsit pe bărbat în stare de semiconștiență, pierzând o cantitate însemnată de sânge.
D.V. a fost transportat sub escortă medicală la Spitalul Municipal Rădăuți. Medicii care l-au preluat în unitatea de primiri urgențe l-au diagnosticat cu „plagă tăiată la gât și escoriații la nivelul membrelor superioare”, precizând că automutilările i-au pus în mod direct viața în pericol.
Polițiștii au procedat la evaluarea riscului pentru femeia implicată în acest conflict, conform procedurilor în cazurile de violență domestică. Deși situația a fost una extrem de tensionată, în urma formularului completat a rezultat că nu există un risc iminent pentru integritatea fizică a numitei P.E.G. Aceasta a semnat că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva fostului partener.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


