Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al educației

Fostul rector al Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Mihai Dimian, a depus astăzi jurământul în funcția de ministru al Educației și Cercetării, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatul Cotroceni.

La eveniment au fost prezenți președintele României, Nicușor Dan, și premierul Ilie Bolojan, alături de alți membri ai Guvernului și invitați din mediul academic.

Mihai Dimian a fost ales rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în luna februarie 2024, după ce, timp de 12 ani, în perioada 2012 – 2024, a ocupat funcția de prorector al instituției de învățământ superior. În vârstă de 51 de ani, acesta este considerat unul dintre cei mai activi reprezentanți ai mediului universitar sucevean din ultimul deceniu.

Numirea sa la conducerea Ministerului Educației și Cercetării marchează un nou moment important pentru mediul academic din Suceava. De altfel, Mihai Dimian este al doilea rector al Universității sucevene care ajunge ministru al Educației, după Valentin Popa. Acesta a condus ministerul în perioada ianuarie – septembrie 2018, în Guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Rămâne de văzut care vor fi primele măsuri anunțate de noul ministru și în ce măsură experiența sa managerială de la Universitatea „Ștefan cel Mare” va influența politicile educaționale la nivel național. Pentru Suceava, însă, momentul reprezintă, fără îndoială, un motiv de mândrie și o confirmare a valorii mediului academic local.