O neatenție la volan a dus la producerea unui accident rutier vineri dimineață, pe una dintre cele mai circulate artere din municipiul Suceava. Evenimentul, soldat cu rănirea unui pieton, a fost raportat poliției la ora 10:36.
Conform cercetărilor efectuate de agenții Biroului Rutier Suceava, incidentul a avut loc în jurul orei 10:30, pe strada Universității.
Un localnic, P.M., aflat la volanul unui autoturism marca BMW, se deplasa din direcția bulevardului George Enescu către bulevardul 1 Mai. În dreptul societății „Pati Prima”, acesta a surprins și accidentat un bărbat, B.D., care traversa strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni și a necesitat îngrijiri medicale de urgență. O ambulanță l-a transportat pe B.D. la Spitalul Județean de Urgență Suceava.Medicii au stabilit că victima a suferit un „traumatism ușor la șoldul stâng”.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, conform Codului Penal, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


