O intervenție fulger a polițiștilor de la Serviciul Rutier Suceava a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 11 martie 2026. Un bărbat care a încercat să ignore semnalele agenților s-a ales cu o amendă record, mașina imobilizată și un dosar penal greu.
Totul a început la ora 00:03, pe DN2/E85, pe raza localității Grănicești. Echipajul B.D.N.E. a efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Audi, însă șoferul a călcat pedala de accelerație.
Polițiștii au pornit imediat în urmărire, reușind să blocheze autoturismul după aproximativ 500 de metri. La volan a fost identificat G.I., în vârstă de 37 de ani, localnic.
Verificările efectuate la fața locului au scos la iveală o serie lungă de nereguli. Șoferul emana halenă alcoolică, iar testarea cu etilotestul a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aparatul radar a înregistrat autoturismul rulând cu 92 km/h. Mașina avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea probelor de sânge, iar sancțiunile nu s-au lăsat așteptate. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” (art. 336 alin. 1 din Codul Penal). A fost aplicată amendă contravențională pentru viteza excesivă, ITP expirat și neoprirea la semnal, acesta a fost sancționat cu 2.632,5 lei. Autoturismul Audi a fost imobilizat de polițiști.


