Simulările naționale se organizează pentru toți elevii din anii terminali din Suceava

Toți elevii din anii terminali din județul Suceava vor putea participa la simulările examenelor naționale organizate la nivel național, a anunțat joi inspectorul școlar general al ISJ Suceava, prof. Ciprian Anton.

Decizia vine după ce Asociația Sindicatelor din Învățământ Suceava a transmis că peste 70% dintre membrii de sindicat au votat pentru neparticiparea la simulările naționale.

Potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean Suceava, organizarea simulării la nivel național are rolul de a oferi tuturor elevilor șanse egale și de a completa cele două simulări deja organizate la nivel județean.

Simularea națională ar urma să reprezinte un exercițiu suplimentar de autoevaluare pentru elevi, care îi poate ajuta să își înțeleagă mai bine nivelul de pregătire înaintea examenelor din vară.

„Această decizie vine din dorința noastră de a le oferi elevilor posibilitatea de a participa la un exercițiu organizat la nivel național care vine să completeze cele două simulări organizate la nivel județean. Simularea examenelor de evaluare națională și bacalaureat organizată la nivelul întregii țări poate deveni un instrument suplimentar de autoevaluare care să le dea încrederea necesară pentru probele din vară”, a transmis inspectorul școlar general Ciprian Anton.

Acesta a mulțumit directorilor de școli și cadrelor didactice implicate în organizarea simulărilor, de la pregătirea sălilor până la supravegherea și evaluarea lucrărilor.

Inspectorul școlar general a arătat că decizia a fost influențată și de dialogul cu reprezentanții elevilor din județ.

„Educația este despre echilibru. Educația este și despre solidaritate. În acest context, mesajul meu este unul de unitate – să facem tot ce ne stă în putere pentru copiii noștri, oferindu-le aceste oportunități de testare, dar, în același timp, să respectăm decizia și opțiunile tuturor colegilor noștri. Fiecare mediu școlar este unic, iar colaborarea bazată pe respect reciproc este singura cale spre performanță”, a mai declarat prof. Ciprian Anton.

„Succes tuturor elevilor în pregătire! Suntem alături de voi!” – este mesajul final adresat de inspectorul școlar general elevilor din județul Suceava.

La rândul său, președinta Consiliului Județean al Elevilor Suceava, Karina-Elena Bogdănescu, a subliniat că deciziile care influențează sistemul educațional trebuie să aibă în centru interesul elevilor.

„Simulările reprezintă, pentru mulți dintre aceștia, nu doar un instrument de evaluare, ci și un reper important în pregătirea pentru examenele naționale, oferindu-le ocazia de a-și înțelege mai bine nivelul de pregătire și de a aborda etapele următoare cu mai multă încredere. În dialogurile pe care le-am avut cu elevii din județ, am observat că aceștia își doresc, în mod real, desfășurarea acestor simulări și le percep ca pe un sprijin concret în parcursul lor educațional”, a arătat Bogdănescu.