Mediul de afaceri, critici indirecte pentru PSD: Cel mai periculos lucru pe care îl poate face România este să adopte măsuri nesustenabile

Confederația patronală Concordia, care reunește cele mai mari organizații de afaceri, a criticat miercuri indirect PSD pentru depunerea unor amendamente la buget ce duc la creșterea deficitului bugetar, să amâne reforme necesare sau să trimită piețelor și partenerilor internaționali semnale de inconsecvență”, arată Concordia într-un comunicat. Organizația arată că o astfel de criză în contextul internațional marcat de două războaie expune vulnerabilitățile României.

Organizația de business face referire la amendamentele anunțate de PSD pentru alocarea suplimentară a 3.5 miliarde de lei pentru ajutoare sociale.

”Trăim o perioadă de turbulențe fără precedent în plan global și regional. Criza energetică cu care se confruntă lumea în acest moment este, prin amploare și complexitate, una dintre cele mai grave crize energetice din ultimele decenii. Instabilitatea geopolitică, fragmentarea lanțurilor de aprovizionare, presiunile inflaționiste persistente și reconfigurarea ordinii economice internaționale generează un context extrem de dificil pentru toate economiile europene, iar România nu este imună la aceste șocuri. Dimpotrivă, vulnerabilitățile noastre structurale ne expun în mod special”, arată Concordia în comunicatul citat.

Paul Aparaschivei, directorul executiv Concordia, a cerut statului român să își asume o atitudine responsabilă și predictibilă.

“Am traversat un an greu, cu presiuni semnificative asupra costurilor, cu incertitudine legislativă și fiscală, cu un mediu investițional care a cerut predictibilitate și a oferit reziliență. Companiile membre Concordia și-au onorat angajamentele – față de angajați, față de parteneri, față de stat. Au plătit taxe, au menținut locuri de muncă, au continuat să investească acolo unde condițiile au permis-o. Cerem acest angajament și o atitudine responsabilă și statului român.”, a declarat Aparaschivei.

”Suntem la începutul unui an bugetar în care deciziile care se iau acum vor defini traiectoria economiei românești pentru anii următori. Economia dă deja semne de contracție, producția industrială a scăzut în ianuarie cu 3,8% față de anul trecut, iar vânzările cu amănuntul cu 6,5%. Indicatorii externi se deteriorează, iar sentimentul mediului privat este caracterizat de scepticism.
În acest context, cel mai periculos lucru pe care îl poate face România este să adopte măsuri nesustenabile, să amâne reforme necesare sau să trimită piețelor și partenerilor internaționali semnale de inconsecvență”, arată Concordia.

Organizația trage și un semnal de alarmă asupra efectelor unei posibil penalizări din partea agențiilor de rating din cauza nerespectării angajamentelor legate de deficitul bugetar.

”Un eventual downgrade al ratingului de țară nu ar fi un episod tehnic, ci un șoc cu efecte directe asupra finanțării publice și asupra dobânzilor, care se vor transmite rapid asupra cetățenilor și companiilor (…) Confederația Patronală Concordia solicită responsabilitate fiscală autentică, optimizarea cheltuielilor publice și alocarea resurselor acolo unde generează efect economic multiplicator, respectarea angajamentelor asumate față de instituțiile europene. Solicităm consecvență și un mediu stabil pentru investiții. Lumea se schimbă rapid și în moduri pe care nu le putem controla. Ceea ce putem controla este felul în care răspundem la schimbare. România are capacitatea să traverseze această perioadă de răscruce, însă decidenții politici trebuie să acționeze cu responsabilitate și asumarea deciziilor pe care momentul le impune”, arată Concordia.

Apelul organizației a venit în pline dezbateri în Parlament asupra proiectului bugetului, dar și pe fondul amenințărilor deschise ale PSD la adresa premierului Ilie Bolojan, relatează g4media.ro.