Deputatul AUR Petru Negrea a anunțat că amendamentul depus pentru alocarea fondurilor necesare reabilitării bazinului de înot din Gura Humorului a fost respins în cadrul dezbaterilor asupra Legii bugetului de stat.
Parlamentarul consideră că această decizie reflectă o problemă serioasă de prioritizare a investițiilor publice și de responsabilitate administrativă.
Potrivit acestuia, bazinul de înot a fost funcțional până în anul 2023, când acoperișul a fost distrus în urma unor fenomene meteorologice extreme. De atunci, lipsa intervențiilor a dus la degradarea accelerată a clădirii, afectată constant de infiltrații.
„Este ilogic și ineficient din punct de vedere economic să lași o clădire publică să se degradeze din lipsă de finanțare, iar ulterior să fii nevoit să aloci sume mult mai mari pentru reabilitare sau reconstrucție”, a transmis deputatul.
Petru Negrea a criticat și faptul că, în paralel, Guvernul alocă sume importante pentru alte proiecte sportive, precum construcția sau modernizarea unor stadioane, fără o prioritizare clară a nevoilor reale.
În opinia sa, alocarea resurselor publice ar trebui să înceapă cu protejarea investițiilor existente, nu cu finanțarea unor proiecte noi.
„Situația bazinului din Gura Humorului este un exemplu clar de risipă generată prin inacțiune”, a subliniat acesta.
Deputatul a precizat că va continua demersurile pentru obținerea finanțării necesare reabilitării obiectivului și pentru promovarea unor criterii transparente și echitabile în distribuirea fondurilor publice.


