Comuna Moldovița va găzdui duminică, 5 aprilie 2026, una dintre cele mai importante manifestări dedicate artei tradiționale din Bucovina. Ediția a XVII-a a Festivalului Ouălor Încondeiate va avea loc în Duminica Floriilor, de la ora 10:00.
Manifestarea, organizată de Primăria și Consiliul Local Moldovița, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural Bucovina, pune accent pe promovarea și conservarea tradițiilor meșteșugărești specifice etniei huțule, recunoscută pentru migala și simbolistica aparte a ouălor „muncite”.
Programul zilei de duminică va începe la ora 10:00, în sala de sport a comunei, unde invitații și meșterii populari își vor aranja standurile expoziționale. Deschiderea oficială și lansarea concursului propriu-zis sunt programate pentru ora 13:00, imediat după finalizarea slujbei religioase de sfințire.
Pe lângă competiția în care vor fi premiate cele mai reușite lucrări, vizitatorii se vor putea bucura și de un program artistic special. Pe durata jurizării, formațiile din zonă vor susține recitaluri de muzică religioasă și pricesne, completând atmosfera de sărbătoare dinaintea Paștelui.
„Cu deosebită plăcere vă invităm în Duminica Floriilor, 5 aprilie 2026 la Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița, ediția a XVII-a.
Acest eveniment este o manifestare având ca obiectiv punerea în valoare și promovarea tradițiilor cultural-meșteșugărești ale etniei huțule din Bucovina.
Sosirea invitaților și aranjarea standurilor va începe la ora 10:00, în sala de sport a comunei Moldovița.
După slujba religioasă de sfințire, de la ora 13:00 se lansează concursul festivalului, cu premii.
Vă așteptăm cu drag la Moldovița!”, a transmis primarul comunei Moldovița, Alin Boșutar.



