O intervenție de urgență a avut loc sâmbătă după-amiază în localitatea Cajvana, după ce un localnic a căzut de pe o anexă a gospodăriei sale. Bărbatul încerca să curețe jgheaburile, însă o clipă de neatenție l-a trimis direct la spital cu leziuni severe la cap.
Alerta s-a dat în jurul orei 16:03, când polițiștii din Cajvana și Solca au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgență 112. Fiul victimei a raportat panicat că tatăl său este inconștient după ce s-a prăbușit de la înălțime.
Echipajele de poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului, în curtea imobilului indicat.
La sosirea autorităților, victima, identificată ca fiind P. I. în vârste de 71 ani, își revenise în simțuri, era cooperant, dar prezenta o plagă deschisă vizibilă în zona capului. Din discuțiile cu fiul acestuia, anchetatorii au reconstituit filmul incidentului. Cu puțin timp înainte, bărbatul se urcase pe acoperișul unei anețe (o șură), folosindu-se de o scară. Intenția sa era de a curăța ulucul (jgheabul) anexei de impurități. Într-un moment de neatenție, a alunecat și s-a prăbușit de pe acoperiș în curtea locuinței. Impactul a avut loc de la o distanță de aproximativ 5 metri, victima lovindu-se puternic în zona capului la contactul cu solul.
La locul accidentului s-a prezentat și un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Solca. Cadrele medicale i-au acordat bărbatului primele îngrijiri la fața locului.
După stabilizare, pacientul a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean Suceava. Diagnosticul prezumtiv stabilit de paramedici a fost cel de Traumatism Cranio-Cerebral (TCC).
În conformitate cu procedurile legale, polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (1) din Codul Penal. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii acestui accident nefericit.


