O manevră iresponsabilă a fost la un pas de a provoca o tragedie pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din România. Un conducător auto a ignorat regulile de circulație și marcajul continuu, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar pe DN2/E85.
Miercuri, 1 aprilie 2026, în jurul orei 13:10, polițiștii din Fălticeni au fost alertați prin 112 cu privire la un eveniment rutier produs pe raza localității Vadu Moldovei. Din primele cercetări efectuate de echipa operativă, s-a stabilit filmul accidentului. Numitul S.C., aflat la volanul unui Land Rover, a ieșit din parcarea magazinului Simos cu intenția de a vira la stânga spre DN2.
Acesta a pătruns pe drumul european fără a acorda prioritate și a încălcat marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers.
În acel moment, Land Rover-ul a izbit în plin un autoturism Dacia, condus regulamentar de O. B., care se deplasa pe direcția Fălticeni către Roman.
În urma impactului, două persoane aflate în autoturismul Dacia au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Conducătorul auto, B. O., și pasagera sa, E. A., au fost preluați de ambulanță.
Polițiștii i-au testat pe ambii șoferi cu aparatul etilometru, rezultatele confirmând că niciunul nu consumase băuturi alcoolice (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Din cauza vătămărilor suferite de cele două victime, autoritățile au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


