Festival de trei zile cu artiști de top și bucate tradiționale, la începutul lunii mai, la Bruxelles

Românii stabiliți în străinătate sunt așteptați, la începutul lunii mai, la unul dintre cele mai mari evenimente dedicate comunității din diaspora. Sub sloganul „1, 2, 3 Mai Românesc”, spațiul Tour & Taxis din Bruxelles se va transforma într-o imensă vatră a tradițiilor, unde muzica, dansul și gastronomia de acasă vor fi la ele acasă timp de trei zile.

Evenimentul, coordonat de Dr. Ciolan, este conceput ca un maraton al bunei dispoziții, programul desfășurându-se zilnic între orele 08:00 și 20:00. Organizatorii au mizat pe o rețetă de succes: un bilet cu preț simbolic, de doar 2 euro, care oferă acces la un line-up de artiști ce acoperă toate genurile muzicale.

Pentru a aduce spiritul sărbătorilor de acasă în inima instituțiilor europene, pe scenă vor urca nume sonore. Iubitorii muzicii de petrecere îi vor putea urmări pe Vali Vijelie, Minodora sau Igor Rusu, în timp ce iubitorii de folclor se vor bucura de prestațiile unor artiști precum Viorica Macovei, Laura Olteanu, Vasilică Ceterașu & Amalia Ursu, Elisabeta Turcu, Anișoara Puică și Alina Spoitoru.

Atmosfera de festival va fi întreținută și de ansambluri de dansuri populare, Clovnul Dani, dedicat celor mici și celor mari și DJ Dowle, care va asigura mixajele între reprizele de muzică live. Evenimentul va fi prezentat de jurnalista bucovineană Raluca Bercea.

Dincolo de muzică, organizatorii au pus un accent deosebit pe experiența culinară. Chef Floricutza va pregăti bucate tradiționale, astfel încât vizitatorii să regăsească aromele micilor și ale preparatelor de sărbătoare specifice lunii mai.

Pentru a condimenta și mai mult atmosfera, participanții au șansa de a pleca acasă cu un premiu în valoare de 1.000 de euro, pus în joc prin tragere la sorți. Evenimentul este anunțat ca o premieră pentru comunitatea românească din Belgia și țările vecine, având scopul de a strânge legăturile dintre conaționali și de a oferi un moment de respiro cultural celor aflați departe de țară.