Vatra Dornei investește masiv în dezvoltare: Bugetul pe anul 2026 a fost aprobat

Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei a adoptat, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate luni, 11 mai 2026, bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs. Acesta prevede o sumă totală de 130 de milioane de lei, echivalentul a peste 25 de milioane de euro.

Potrivit primarului Marius Rîpan, 56% din totalul fondurilor a fost direcționat către secțiunea de dezvoltare, vizând proiecte de infrastructură și modernizare a bazei turistice a municipiului stațiune.

Edilul a salutat votul aleșilor locali, subliniind că aprobarea acestui buget reprezintă un pas esențial pentru stabilitatea și evoluția comunității. Acesta a precizat că administrația rămâne concentrată pe atragerea de noi proiecte care să genereze condiții de viață superioare pentru dorneni și o experiență îmbunătățită pentru turiști, prioritatea fiind continuarea șantierelor deja deschise și inițierea unor obiective noi de utilitate publică.

„Luni, 11 mai, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, a fost aprobat bugetul municipiului pentru anul 2026.
Le mulțumesc consilierilor locali care au susținut acest proiect, un pas important pentru continuarea investițiilor și dezvoltarea municipiului Vatra Dornei.
Rămânem concentrați pe proiecte care aduc modernizare, infrastructură mai bună și condiții tot mai bune pentru comunitatea noastră”, a spus primarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan.