O gospodărie din localitatea Pâraie, comuna Mălini, a fost scena unui incendiu duminică dimineață, după ce o casă aflată în construcție a luat foc. Din primele cercetări, se pare că totul a pornit de la un defect la rețeaua electrică.
Incidentul a fost anunțat prin serviciul de urgență 112 la data de 10 mai 2026, în jurul orei 06:28, de către un localnic. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Secției 7 Rurală Mălini, alături de echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni și pompierii voluntari ai SVSU Mălini.
Filmul evenimentului
Proprietara imobilului, I.L A., a observat primele semne ale dezastrului în jurul orei 06:20. În timp ce se afla în curte, aceasta a simțit un miros puternic de fum, moment în care s-a deplasat în grădina gospodăriei, unde se află o locuință în curs de edificare. Acolo a constatat cu stupoare că de la fereastra imobilului ieșeau coloane de fum.
„Pompierii au intervenit prompt și au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se propage la alte clădiri din vecinătate. Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric”, au precizat autoritățile.
Pagube și anchetă
În urma incendiului, proprietarii au suferit pierderi materiale evaluate la aproximativ 20.000 de lei. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar intervenția rapidă a salvatorilor a limitat extinderea focului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere din culpă”, conform art. 255 alin. (1) Cod Penal. Cazul va fi instrumentat și soluționat de lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Mălini.


