O premieră pentru mediul rural: la Baia a fost inaugurată prima creșă modernă construită într-o comună

Comuna Baia marchează un moment istoric pentru județul Suceava, devenind prima localitate din mediul rural care beneficiază de o creșă de ultimă generație, construită prin programul guvernamental „Sfânta Ana”. La eveniment au participat Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, primarul comunei Baia, Maria Tomescu, prefectul județului Suceava, Bogdan Păstrăv și conducerea IȘJ Suceava.

Investiția, în valoare de 15,2 milioane de lei, oferă o capacitate de minimum 40 de locuri pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani. Proiectul este unul „verde”, dotat cu soluții pentru energie regenerabilă și echipamente la standarde europene, fiind conceput să sprijine tinerele familii din zonă și să combată declinul demografic.

„Un moment istoric pentru zona rurală”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a subliniat importanța acestui obiectiv pentru întreaga comunitate:

„Mulțumim domnului ministru pentru că sunteți aici și pentru că ne-ați sprijinit de fiecare dată când v-am cerut.

Vreau să o felicit pe doamna primar pentru că eu consider că este un moment istoric pentru că are aici prima creșă din mediul rural, lucru la care nu știu cine s-ar fi gândit în urmă cu câțiva ani și vă felicit pentru tot efortul și pentru munca depusă.”

 

„De la un vis la realitate”

Primarul comunei Baia, Maria Tomescu, a descris proiectul ca fiind unul vital pentru administrația locală, mulțumind pentru sprijinul oferit de autoritățile centrale și județene:

„Am început cu un vis, dar într-un termen destul de scurt am ajuns la final și avem un lucru extraordinar. Este un proiect foarte bine gândit, cu o suprafață generoasă, cu dotări la standarde, cu soluții pentru energie verde. Acest lucru este extraordinar pentru noi din punct de vedere administrativ.”

O soluție pentru provocarea demografică

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a precizat că această creșă este cea de-a cincea finalizată în județul Suceava dintr-un total de 13 aprobate, subliniind că statul nu doar construiește clădirea, ci preia și cheltuielile de funcționare:

„Este un program al statului român care s-a născut din nevoia de a ajuta familiile tinere și de a încerca să rezolvăm din problema demografică. Construim, dăm posturile necesare și finanțăm și cheltuielile de funcționare prin Ministerul Educației. Totul este la un standard care ne face cinste.”

Ministrul a felicitat, de asemenea, echipa de constructori pentru calitatea execuției, menționând că acest model de parteneriat între administrația centrală și locală este esențial pentru dezvoltarea infrastructurii antepreșcolare în România.