Înainte de inaugurarea noii creșe din comuna Baia, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, au efectuat o vizită la Fălticeni, unde au inspectat sediul renovat al Primăriei municipiului, alături de primarul Cătălin Coman.
Clădirea istorică a Primăriei din Fălticeni, construită în anul 1896, a trecut printr-un amplu proces de modernizare, restaurare și consolidare seismică. Potrivit reprezentanților administrației județene, aceasta este prima clădire administrativă din România reabilitată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Lucrările au fost finalizate, iar în perioada următoare vor fi derulate procedurile pentru achiziția mobilierului și a echipamentelor necesare funcționării instituției. Autoritățile estimează că angajații Primăriei se vor putea muta în noul sediu până în toamna acestui an.
La finalul vizitei, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că își dorește ca ministrul Dezvoltării să revină cât mai curând în județ pentru inaugurarea altor două investiții importante: Sala Polivalentă din Suceava și căminul studențesc din campusul Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava de la Moara.
Cele două proiecte sunt considerate de autoritățile județene investiții importante pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și sportive din județul Suceava.


